Vin dintr-un orăşel micuţ, Turnu-Măgurele, judeţul Teleorman, situat la graniţa cu Bulgaria. Nu, nu este Turnu Măgurele scris pe maşinile de RATB, nu este nici Târgu Mureş, sau Drobeta Turnu-Severin. Situat în sudul extrem, şi fără o istorie prea amplă, Turnu-Măgurele este orăşelul în care lucrurile par încremenite în clepsidra timpului. Oraşul din care vrei să pleci, iar odată plecat vrei să revii. După ani, am ajuns să mă reîntorc nostalgică pentru că este locul care m-a format ca om şi care încă îmi poate oferi liniştea de care marile oraşe mă privează.
Mă aflu în capitala prăfuită a unei Românii ostenite. Am ajuns in Bucureşti trasă de facultate şi împinsă de dorul familiei. Displac Bucureştiul pentru agitaţia fiecărei zile, pentru lipsa bunului simţ şi gălăgia prezentă la orice colţ de stradă. Fie că e metrou, troleu sau stat pe bancă, oamenii se înţeleg doar dacă nivelul decibelilor este unul ridicat. Mă învoiesc însă la un compromis cu tovarăşul Bucureşti şi ajung să il iubesc pentru pastilele de cultură, pentru muzeele învăluite în istorie şi pentru oamenii minunaţi cu poveşti frumoase care schimbă faţeta marelui obosit.
Mă îndrept spre un viitor plin de incertitudini, dar nutrind speranţe mari. Încotro? Turnu-Măgurele se taie singur de pe listă, iar Bucureştiul riscă o descalificare. Cluj drag, mă primeşti la tine?
Malul bulgăresc
Parcul Central
Catedrala ortodoxă “Sfântul Haralambie”
Cătălina Ciobanu 