Posted in Frânturi de viaţă
Dragilor,
Mulțumesc fiecăruia în parte pentru timpul investit în citirea articolelor scrise de mine. Blogul m-a disciplinat, învățându-mă că pot scrie oricând, nu doar așteptând momentele de inspirație.
Am crescut și începând de astăzi mă găsiți pe www.catalinaciobanu.ro cu amintiri din bagaje, povestind despre oameni, experiențe, viață.
Vă aștept pe www.catalinaciobanu.ro
Cu zâmbet,
Eu, aceeași
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
De ce să vii la Congresul Național al Studenților la Comunicare? Pentru că a XII-a ediție a CNSC vine la pachet cu un topic care îți trezește instant interesul, storyscaping și cu invitați pe măsura subiectului. Se anunță două zile intense, cu multe studii de caz, unde vei primi răspunsul tuturor întrebărilor tale legate de conceptul de storyscaping.
Când va fi? Pe 23 și 24 aprilie 2015.
Unde? La Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (Şoseaua Colentina, 64b).
De ce trebuie să vii? Pentru că vei afla informații esențiale despre Storyscaping. Conferințele vor fi completate de studii de caz relevante, care vor exemplifica strategiile create și implementate de branduri. Pe lângă conferințe și studii de caz, în cadrul CNSC vor avea loc și workshopuri tematice care vor ajuta studenții să facă trecerea de la partea teoretică a Storyscapingului la cea practică.
Ești curios deja despre ce înseamnă storyscaping? Ei bine, storyscapingul reprezintă un concept care se bazează pe crearea unei poveşti de brand şi utilizarea ei într-un marketing de tip 360 grade. Strategia implică crearea unor poveşti care sa îi aducă pe consumatori mai aproape de valorile brandului, cu care ei reuşesc în acest fel să interacţioneze şi să formeze o relaţie pe termen lung.
Cum va fi? Cu siguranță extraordinar. Personal am fost și anul trecut, când subiectul vizat a fost neuromarketing-ul și am aflat o grămadă de lucruri noi și utile. Indiferent dacă ești la comunicare, publicitate, marketing sau orice alt profil conex, CNSC este pentru tine. Pentru că îți prezintă ultimele trendințe în materie de abordare a strategiilor de brand și te pune în dialog direct cu specialiștii din domeniu.
Despre program pe larg:
Prima conferinţă, Storyscaping: lumea de poveste a brandurilor, va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 10:00, şi le va oferi participanţilor oportunitatea de a afla câteva dintre principiile acestui concept. În cadrul acestei conferinţe, studenții vor avea ocazia să afle de la invitați ce presupune acest strategia de Storyscaping, cum a apărut în România și ce metode folosesc brandurile pentru crearea unor lumi proprii. De asemenea, tehnicile utilizate, alături de trecerea de la the big idea la the organizing idea nu vor lipsa din panelul de discuții.
Cea de-a doua conferinţă, Transmedia storytelling: un singur mesaj, platforme multiple, ce va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 13:30, are menirea de a defini conceptul de transmedia storytelling, de a demonstra importanţa implicării consumatorului în strategia de brand, precum şi interacţiunea cu acesta. Mai mult decât atât, această conferinţă analizează impactul pe care îl poate avea utilizarea simultană a tuturor canalelor disponibile pentru transmiterea mesajului.
Ziua a doua, 24 aprilie, va începe cu o conferinţă intitulată Visual storyscaping: de la crearea unor reclame la crearea unor povești, de la ora 10:00, ce surprinde importanţa unei conexiuni emoţionale în crearea unui vizual, adaptarea mesajului la public, transformarea brandului într-un lovemark prin Storyscaping, precum şi exemple de branduri cu o identitate vizuală de remarcat.
Spre finalul zilei, de la ora 13 :00, în cadrul celei de-a patra conferinţe, intitulate Storyscapingul – noua strategie în construirea unui brand de success, se surprind punctual avantajele şi dezavantajele acestei strategii, povestea împărtăşită dintre brand şi consumator, efectele asupra unui brand, precum şi concluzii şi previziuni viitoare ce vizează domeniul.
În cele două zile de eveniment se vor desfășura workshopuri simultane susținute de către agenții de publicitate și companii, începând cu ora 16:00. Cei care se vor înscrie vor avea şansa de a pune în aplicare cunoştinţele acumulate în cele două zile de conferinţe şi studii de caz. Workshopurile reprezintă o parte foarte importantă a CNSC-ului, pentru că le permite participanților să lucreze sub îndrumarea profesioniştilor la realizarea unor campanii, utilizând strategii de tip Storyscaping.
Și pentru că atunci când am aflat că Andreea Toia este Project Managerul ediției de anul acesta de la CNSC, am știu cu certitudine că va fi un super eveniment. Implicarea și dorința sa de a promova excelența se vor reflecta într-o ediție curioasă, împletită cu invitați pe măsură și workshopuri antrenante. Ce ne-a spus Andreea Toia despre ediția de anul acesta a CNSC? “Studiile de caz îi aduc pe studenți mai aproape de tema congresului și îi ajută să înțeleagă cum se aplică această strategie. Workshopurile îi învață să rezolve un brief într-o manieră profesionistă și îi ajută să se adapteze la cerințele acestui domeniu. În plus, interacțiunea cu specialiștii în marketing și comunicare le alimentează pasiunea pentru domeniu și îi confruntă cu partea sa pragmatică”.
Eu una abia aștept să aflu despre storyscaping, așa că vă invit și pe voi să aplicați. Înscrierile la eveniment se realizează pe site-ul cnsc.primeromania.ro, la secţiunea Înscrieri și la adresa de email cnsc@primeromania.ro. Taxa de participare este de 40 RON pentru conferinţe şi studii de caz, iar pachetul complet, care include şi accesul la workshopuri, este de 50 RON. Indiferent de pachetul ales, taxa include accesul la petrecerea din cea de-a doua zi de eveniment şi gustarea din pauze.
Până aflu mai multe despre storyscaping, voi sigur nu scăpați fără să vă povestesc cum a fost!
Posted in Frânturi de viaţă
Într-un atmosferă plăcută și întrunind cele mai importante nume ale businessului românesc, Gala Forbes Woman a reprezentat un eveniment marcat de eleganță și rafinament. Gazda evenimentului a fost Bogdan Miu, un gentalmen veritabil care a făcut piept multelor doamne ale serii. Ionuț Bunoiu, redactor șef Forbes a deschis prima parte a evenimentului, prezentând lucrurile frumoase pe care Forbes România le desfășoară: cele 7 drepturi de revistă, printre care Forbes Life, Forbes Cars, Forbes Kids, și realizarea a mai bine de 20 de evenimente anuale.
Începutul serii ne-a lansat o provocare, prin topicul putere și influență, iar răspunsul ne-a fost oferit de cele mai influente și puternice femei. Astfel, puterea e ceva ce nu poți face fără înțelepciune, puterea vine din interior, puterea înseamnă informație, responsabilitate și mobilizare de oameni, câtă vreme influența reprezintă puterea exemplului personal, sau capacitatea de a mișca lucrurile.
Primul premiu al serii, destinat domeniului energetic este acordat Danielei Lulache, director general Nuclearelectrica. Vizibil emoționată, doamna Lulache a mulțumit echipei, care a aderat la setul de valori propus de dânsa, afirmând cu tărie că ”nimic nu se poate face de unul singur”.
Premiul pentru excelența în domeniul financiar a fost adjudecat de Antoaneta Curteanu, CEO Unicredit Leasing, care mărturisește că eforturile se recunosc în viață, prin urmare premiul câștigat. Secretul? ”Fără prudența femeilor din echipa mea nu aș fi ajuns aici”.
Premiul pentru încredere merge la Dana Ionescu, Managing Director Raiffeisen Investment. ”De multe ori te întrebi dacă merită”, însă cheia constă în pasiune.
Cristina Dobreanu a anunțat câștigătoarea premiului special grija pentru viitor ca fiind o doamnă ”care se gândește la ziua de poimâine, nu numai la ziua de mâine”, Raluca Tintoiu, CEO ING Pensii. Problematica economisirii pe termen lung reprezintă un aspect care ar trebuie să ne preocupe pe toți, iar doamna Tintoiu se pricepe foarte bine să ne asigure liniștea de mai târziu.
Premiul pentru influență în lumea artei este adjudecat de Manuela Plăpcianu, CEO Artmark, personalitate ce constituie un reper, construind artă în România. În scurtul discurs susținut, doamna Plăpcianu spunea că cercetările demonstrează faptul că 95% din businessuri după primul an eșuează. Aceștia care eșuează, sunt cei care fac lucrurile posibile pentru ceilalți. Ideea este să nu renunțăm, să ne reinventăm pentru a izbuti. Un ultim gând ”Iluzia că poate vom trăi într-un popor dependent de artă poate va deveni realitate”. Cu oameni asemenea Manuelei, cu siguranță nu suntem departe de împlinirea iluziei.
Premiul pentru cea mai influentă antreprenoare din România a fost atribuit doamnei Anca Vlad, CEO Catena. Premiul pentru transferul anului a fost primit de Sonia Năstase, Country Manager Nespresso România, care vizibil emoționată a spus: ”le mulțumesc doamnelor pentru inspirație permanentă”.
Măriuca Talpeș, CEO Intuitext a primit premiul special pentru educație, prezentându-și bucuria față de faptul că și educația este premiată. Doamna Talpeș nu a omis importanța masculină, vorbind despre puterea nespusă a femeilor datorată bărbaților din viața acestora. Rețeta unui viitor mai bun: ”emoția sufletului și multă sensibilitate face business-uri și țara asta mai bună”.
Premiul pentru debut a fost acordat Florentinei Toth, Country President Schneider Electric, care a recunoscut că se simte ca o debutantă. Frumusețea complexității a fost excelent evidențiată de aceasta: ”cum avem nevoie de ambele emisfere să funcționăm corect așa are nevoie societatea română de ambele sexe să funcționeze corect”.
Premiul pentru susținerea culturii merge la Georgiana Pogodaru, CEO Romcolor de la care am învățat că ”Visele nu au termen de expirare. La orice vârstă e posibil.”
Premiul de excelență în zona nonguvernamentală Gabriela Alexandrescu, președinte executiv ”Salvați Copii”. Premiul celebrează totodată și împlinirea unui sfert de secol de existentă a organizației, care de-a lungul timpului a ajutat peste 1 milion de copii. Doamna Alexandrescu se luptă în continuare pentru copii României, desfășurând proiecte de perspectivă. Unul dintre ele îl reprezintă mărirea alocației de la 42 de lei, la aproape 42 de euro, mai precis 200 de lei.
Premiul pentru comunicare îi revine Danielei Nicola, iar cel pentru contribuția la recunoașterea internațională producătoarei Ada Solomon, pentru filme precum ”Aferim”, ”Poziția copilului”, ”Medalia de onoare”. Ada a povestit despre respectul pe care o femeie trebuie să îl primească, lecție învățată de la tatăl său, al cărui principiu era: ”la mine acasă eu hotărăsc și nevastă-mea decide”.
Seara a fost încheiată cu un concert susținut de Colors in Stereo și cum bine spunea Bogdan Miu ”viața fără bărbați ar fi mono; și nu e bine să fie mono, e bine să fie stereo”.
Un eveniment în care marile femei ale leadershipului românesc au fost sărbătorite și au sărbătorit. O gală cu ușile închise presei, dar cu inimile deschise larg. Leadershipul feminin are nevoie de modele, iar doamnele premiate de Forbes România reprezintă adevărate etaloane în domeniile în care activează. O seară a inspirației. O seară a eleganței la superlativ.
Posted in Frânturi de viaţă
Săptămâna trecută am experimentat participarea la una dintre cele mai de dorit evenimente ale anului: conferința de business feminin ”The Woman”, care a reunit nume importante ale leadershipului românesc. Am înțeles o dată în plus importanța viziunii și cum bine spunea Henry Ford ”Viziunea fără acțiune e doar…halucinație”.
Ziua a început cu Amalia Sterescu, care a discutat despre noi, femeile. ”Leadership is gender blind” , iar femeile sunt lideri veritabili, fără a pune semnul de mai mic sau mai mare între ele și ramura masculină.
În primul panel al zilei Doina Costache, Head of Branding la Google Romania a vorbit despre leadership feminin și despre greșelile pe care le poți face ca lider. A nu-ți asculta pasiunile și a nu avea încredere în tine sunt greșeli pe care mulți dintre noi le facem. Succesul vine din felul în care îți motivezi viața și cariera. Da, trăim într-o epocă de grabă, dar hai să nu uităm ce ne motivează, ce ne relaxează, persoanele care ne încântă, răsfățurile pe care am uitat să ni le oferim. Cum ne vedem noi, așa ne vor vedea și ceilalți! Să nu uităm frumusețea care este în noi!
Alături de Cristina Chiriac am descoperit un business pornit din pasiune și întreținut cu pasiune: Flori de IE. Succesul reprezintă suma eșecurilor peste care reușim să trecem, așadar să nu ne lăsăm descurajate de eșecul de astăzi. El face parte din succesul de mâine.
Ultimul panel al zilei a dezvoltat ca topic: pasiune în muncă. M-am bucurat de învățăturile Amaliei Enache, ale Patriziei Panglieri și a Corinei Dobre. Am râs cu poftă împreună cu Patrizia care oferea răspunsuri care mai de care mai trăsnite. Dacă noi credem că diferența dintre Italia și România se măsoară în bani, ei bine Patrizia spune cu tărie ”eu sunt pe minus că am credite multe, numai spun câte”, acțiune urmată la sfatul bunicii ”Patrizia, să-ți faci credite ca să ai pentru ce să muncești”. Și se pare că are din plin. Având la bază multă pasiune pentru ceea ce face. Cât despre Amalia, povestește emoționată despre oamenii care au influențat-o cel mai mult, ”oamenii care nu mi-au cerut să fiu altcineva”. Cea mai mare provocare trăită vreodată? Matromonio, sare Patrizia. ”4 luni de vis, 3 luni jumătate de coșmar”.
A fost o zi plină de povești frumoase, dezvăluiri inedite, multe bunătăți, iar seara a fost încheiată cu o defilare de modă pe măsură!
Rațiunea închide ușile! Nu uita să vizezi și să te vezi frumoasă! Pentru că EȘTI!
Posted in Frânturi de viaţă
Astăzi în drum spre facultate, în autobuzul 300 era mare bairam. Un om al străzii cu o orgă mai mare ca el cânta de zor. Nu știu să încadrez stilul, era un popularo-manea, cert este că m-a surprins. Pentru că spre deosebire de mulți alții care doar stau cu mâna întinsă prezentându-mi o poveste sentimentalo-dramatică, omul ăsta făcea ceva.
După un repertoriu prelungit, omul se oprește adunând laurii creației sale. Vine la mine îngândurat și mă întreabă ”Doamna, trebuie să îmi bag perfuzie în cap?”. Îl întreb de ce, iar răspunsul mă surprinde ”Ieri m-a lovit un polițai cu sticla. Mi s-a umflat?”. Îi spun că nu, după care mă întreabă parcă așteptând o direcție. ”Doamna, tre să plătesc ca să fac școală? Ca să mă învețe cineva să cânt, la major, notele astea?”. Dincolo de poveștile alea frumoase și emoționante, i-am simțit sinceritatea din glas când îmi spunea că ieri nu a avut nimic să mănânce și că nu are familie. Cu toate astea căra după el geanta instrumentului de câteva kg bune. I-am oferit o plăcintă și a coborât din autobuz.
M-am trezit automat cu lacrimi în ochi și cu multe întrebări. Cât îmi conștientizez binecuvântările de zi cu zi? Cât mulțumesc pentru ceea ce sunt? Cât dăruiesc din ce am și altora?
Suntem prea absorbiți în a ne construi viața, și uităm să ne consultăm sufletul. Te-ai gândit ce ai tu în plus față de tânărul abandonat care trăiește pe străzi? Nimic. Doar mult har. Cât mulțumești pentru el? Aproape deloc. Crezi că meriți că ai o familie care are grijă de tine și te iubește. Crezi că ție ți se cuvine totul. De ce ești tu mai special ca alții?
Te invit să te analizezi, să îți iei momentul tu cu tine. Învață să mulțumești. Învață recunoștința. Conștientizează-ți binecuvântările. Zi de zi.
Posted in Frânturi de viaţă
Social Media Summit a întrunit specialiști din online, advertising, oameni de agenție și guru ai social media.
Ziua a fost deschisă de Mugur Păstrașcu – Managing Partner la iLeo, care ne-a învățat că viața E în altă parte. Suntem săraci. Însă supraviețuim. Asta ne face să nu facem lucrurile cum trebuie, motiv pentru care rămânem în continuare săraci.
5 idei pentru a ne îmbogăți:
1) Dacă n-ai ce spune, nu spune.
2) Conținutul original nu are nimic de a face cu conținutul bun.
3) Înlocuiește planul de conținut cu direcții de conținut!
4) Treci de la administrarea de pagini la Social Media pe bune!
5) Cresteți valoarea utilă a conținutului.
Treci la managementul unui ECOSISTEM și nu al unei platforme! Gând: schimbă-ți mindsetul! Te poți bucura de prezentarea lui Mugur aici.
Vlad Ioan Tausance sau omul din spatele campaniei lui Iohannis ne-a sugerat să gândim ca un designer, introducându-ne un concept nou ”design thinking” sau ”co-crearea”. Să învățăm să întrebăm mai mult și să nu obosim în a testa protitupuri. Fie că sunt cuvinte cheie, sau domenii e interes, testează! Poate unul din motivele campaniei reușite pe care Vlad a dus-o la finalizare cu încă 5 oameni, a fost că au lucrat ca un start-up, au reacționat rapid la orice mișcare în online și au avut încredere în comunitățile create ascultând părerile oamenilor și adaptându-se la sugestiile acestora. Gând: fiecare om este o echipă! Prezentarea lui Vlad aici.
Ziua a continua cu Alexandru Negrea care ne-a prezentat cele mai populare mesaje publicate pe Facebook în 2014. Gând: conceptul de ”evergreen content” și anume conținutul care poate fi reutilizat, mesajul care nu expiră. E trist să vezi campanii în care s-au investit sute de mii de euro pentru câteva mii de like-uri, fără să fie folosit un conținut original și relevant pentru pagina pomovată. Te invit să descoperi și tu cele mai populare mesaje publicate pe Facebook în 2014 aici.
Cristian Manafu ne-a povestit despre ”dark social” sau conținutul pe care îl sharuim cu prietenii pe mail sau WhatsApp. 69% din sharing se realizează în social media, în vreme ce 31% pe celelalte rețele (Facebook având o proporție de 23%).
Gând: ce trebuie să facă brandurile?
Cristian China-Birta a fost desemnat bloggerul no 1. din Top bloggeri cu care au colaborat agențiile în 2014.
Gând: Decalogul bloggerilor în relația cu agențiile:
1. Răspunde la mailuri
2. Cere să fii băgat în baza de date a agențiilor
3. Stabilește relația personală cu omul, nu cu agenția
4. Ințelege statutul agenției – între tine și client
5. Intră în mind-setul de business
6. Vino cu contra/propuneri
7. Vino cu propuneri
8. Livrează extra
9. Nu fii măgar
10. Las-o jos pe aia cu “am valoare, dar nu mă caută agențiile”
Raluca Duța de la Golin a prezentat mai multe campanii realizate de agenție cu bloggerii în 2014. Golin a câștigat locul 1 în top agenții cu care colaborează bloggerii și recunosc că m-am bucurat tare, mai ales că am lucrat cu ei și sunt o echipă frumoasă. Ce ne-a spus Raluca vezi aici.
Costin Cocioabă de la Refresh ne-a prezentat un raport al blogosferei românești în 2015. Se pare că 39% din bloggeri locuiesc în București, în vreme ce doar 5% în Cluj. 14% dintre cei ce scriu sunt încă studenți, iar 39% din ei deja au terminat o facultate. 99% folosesc Facebook-ul ca rețea socială, iar Instagramul în proporție de 53%. Mai multe date ale raportului găsești aici.
Dan Costea ne-a recomandat să rămânem umani, simpli, îndrăzneți, să nu încetăm să ne interesăm și să încercăm constant. Să fim strategici, să fim acolo (Real Time Marketing), să fim practici și să nu practicăm superficialitatea. Prezentarea aici.
A fost o zi plină, cu multe concepte noi, oameni faini și mult dulce. SMS este despre oamenii frumoși care vin și te inspiră, te invață și te pun la treabă!
Social Media Summit, see you in 2016!
Posted in Frânturi de viaţă
Îmi amintesc nostalgică de orele de limba română din liceu și asta pentru că reprezentau cel mai productiv timp din toată ziua petrecută la școală. Acest lucru i se datora Adelinei, profesoara de română, care de fiecare dată găsea proiecte care să ne provoace creativitatea și să ne scoată din zona de confort.
De la prezentări pe teme diverse în fața clasei urmate de emoții cumplite și de mâini transpirate, până la proiecte în care creativitatea ne era pusă la încercare. Țin minte că am lucrat împreună cu echipa mea la un basm pe care l-am transpus în versuri create de noi, și am updatat puțin povestea lui Făt Frumos și a Ilenei Cosânzeana. Prințul numai venea pe cal alb, ci pe scuter, iar Cozânzeana avea conexiune la internet, cei doi discutând pe messenger.
O Cozânzeana cu conexiune la internet
În liceu ora de română echivala cu ora de public speaking. Și tare mi-a fost de folos. Când am ajuns în primul an la facultate de comunicare, emoțiile vorbitului în fața colegilor noi parcă nu au mai reprezentat așa o dificultate.
Din acest motiv susțin inițiativa Amaliei Sterescu de a implementa public speaking-ul în școlile din România. Pentru că este atâta nevoie de el. De la prichindeii din școlile primare până la liceeni care au nevoie să cunoască să își susțină un punct de vedere în fața grupului. Vorbitul în public e vital. Indiferent că vei ajunge contabil și crezi că e nevoie doar să te pricepi la calcule, sau dacă îmbraci halatul alb. Susținerea unor idei, scurte prezentări la conferințe, sau simpla povestire a unui proiect, toate implică vorbit în public. Implică tehnici de stuctură, exerciții de respirație și de manageriere a emoțiilor. Și toate se învață.
Te invit să fii parte alături de noi în această inițiativă. Un prim pas este semnarea petiției aici prin care am demarat acest proces al schimbării.
Posted in Frânturi de viaţă
Ola amigo! Astăzi te invit să mi te alături în călătoria ce ne stă înainte, descoperind împreună savoarea Mexicului, arta culinară desăvârșită la El Torito. Restaurantul caliente din sufletul Bucureștiului are o gamă variată de produse, iar meniul bogat îți va îngreuna cu siguranță decizia. Enchiladas, buritos sau tacos? Toate arată apetisant, iar foamea se instalează automat răsfoind meniul ademenitor.
Sloganul restaurantului ”Mi casa es su casa” e adeverit de atmosfera primitoare încă de la intrare. Pereții îmbrăcați în culori vii transpun spiritul liber și dragostea cu patos a mexicanilor, iar restaurantul El Torito îți oferă o bucățică din magia Mexicului. Lămpile în forma soarelui îți luminează fața și îți îmbracă sufletul în lumina ce pătrunde timidă prin ferestrele micuțe înțesate cu flori. Pereții sunt invadați de tablourile lui Diego Riviera, serile de mariachi condimentează explozia de culori și arome din farfurie, iar în fiecare sâmbătă de la ora 20:30 te poți bucura de muzică live.
Și pentru a pătrunde în totalitate atmosfera bătrânului Mexic, ne accesorizăm cu sombreros și voie bună, cântăm la unisor cu orchestra și ne bucurăm de o fiesta autentică. De la băuturile jarritos specifice până la botanas sau gustările mexicane, detaliile construiesc un loc unic.
Terasa colorată așteaptă primăvara pentru a prinde viață și a fi invadată de sufletele calde, unite de aceași pasiune: bucătăria mexicană și atmosfera plină de zâmbet.
Restaurantul El Torito este situat pe strada Iancu Căpitanu, la nr. 30, în sector 2. Prețurile sunt normale, așadar poți consuma o porție de tacos cu legume sote la numai 23 de lei, una sopa de tortillas sau supă de pui la 13 lei, și te poți îndulci cu un desert special: bananas barachas sau banane caramelizate pentru 12 lei. Ți-am spus că de luni până vineri între orele 12 și 16 clienții se bucură de 25 % reducere? Acum ce mai aștepți? Să înceapă fiesta!
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Social Media Summit sau evenimentul la care e musai să mergi dacă vrei să fii la curent cu tot ce mișcă în zona de online, campanii și tendințe.
Evenimentul se desfășoară pe 18 februarie la Hotel Howard Johnson din București, iar ediția acestui an va viza 3 puncte de discuție. O primă sesiune care va dezbate strategiile eficiente și tendințele acestui an ”Social media, noul vector al schimbării”, o parte care va puncta implementarea campaniilor în online și contribuția bloggerilor ”Campionii social media din România”, iar ziua se va încheia cu o sesiune care va accentua impactul campaniilor de social media ”Strategii câștigătoare despre social media”.
Vor fi fi prezentate studii în exclusivitate, iar printre speakeri se numără bloggeri cu renume cum este Cristian Manafu sau Cristian China Birța. Evenimentul reunește profesioniști din domeniul digital, care ne vor împărtăși experiențele personale din agențiile în care activează. Astfel, printre invitați se numără Beata Wickbom – Senior Digital Strategist la Socialight, Vlad Ioan Tausance – Strategic Planner la People & People, Alexandru Negrea – Head of Facebook Dept la Spada, Mugur Pătrașcu – Managing Partner la iLeo, Iulian Padurariu – Marks și Costin Cocioaba – refresh.ro.
Te mai poți înscrie la eveniment până pe 13 februarie, așa că numai sta pe gânduri!
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Aseară m-am bucurat de învățăturile primite de la Andrei Dunuță și Alin Comșa la Self Trust Academy în cadrul cursului de Life Management. Un curs destinat în special managerilor, dar și celor care conștientizează nevoia gestionării corecte a celei mai importante resurse, pe care toți o primim în mod egal: timpul.
Dacă viața a înzestrat pe unii mai mult, iar pe alții mai puțin, ei bine timpul ne-a fost oferit tuturor în cantitate egală. Nu poți trișa să mai câștigi un minut în plus, nici măcar o secundă. Depinde însă de noi cum alegem să îl petrecem și în ce activități îl investim.
În mediul business și nu doar, binecunoscuta expresie ”time is money” este întâlnită frecvent, dar interpretată greșit. Timpul nu înseamnă bani. Timpul înseamnă viața. Ai atâta timp câtă viață ai și ai atâta viață cât timp ai (cum bine spunea Alin). Oprește-te din alergarea nebună și întâlnește-te cu tine. Descoperă-te și valorifică-ți timpul în ceva mai mult decât bani. În viața ta.
Cu toții lucrăm cu agende, to do list-uri, setări de obiective, planificări. Și nu-i greșit. Andrei însă m-a învățat un lucru pe cât de nou pe atât de simplu: NOT TO DO LIST-ul! Dacă tot notez fiecare activitate ce o am de făcut, cum ar fi să notez și lucrurile care nu ar trebui să le fac? Jocuri, apeluri, FB, toate acestea reprezintă surse de distragere de la planificarea inițială. Te întrebi la finalul zilei de ce nu ai bifat toate țintele fixate? Pentru că ai permis ca activitățile de pe lista de NOT TO să își facă loc în programul de MUST DO.
Alin ne-a propus 3 pași simpli pentru realizarea obiectivelor propuse. De multe ori ne fixăm activități, nu le realizăm, iar dezamăgirea se instalează ușor. Ce e de făcut?
A fost un curs util, cu multe sfaturi practice pe care de ASTĂZI am început să le aplic. Simt că îmi câștig timpul, iar asta îmi dă o energie debordantă.
În final, închei cu urarea trainerilor de la Self Trust Academy: îți doresc SĂ TRĂIEȘTI – e cea mai bună strategie de time management.
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Încă de mică îmi amintesc nostalgică de momentul magic când circul venea în oraș. Fiind dintr-un orășel de provincie, nu mă puteam bucura de un circ ”permanent”, așadar cele câteva dăți pe an reprezentau motiv de bucurie de care nu mă puteam lipsi.
Timpul a trecut și ușor am crescut, însă dragostea pentru fascinația universului colorat al circului a continuat să rămână. Cu toate acestea, agitația Bucureștiului, voluntariatul, proiectele m-au acaparat și mersul la circ s-a rărit. Fascinația nu a dispărut însă în nici un moment. A continuat să pâlpăie ușor asemenea unei lumânări cu șanse de a-și înteți flacăra puternic cât să lumineze nu doar fila de carte, cât întreaga încăpere.
A fost momentul când adolescenta venită din micuțul orășel al sudului extrem a auzit despre Cirque du Soleil și reprezentațiile acestora. De atunci am continuat să visez cu ochii deschiși la spectacolele lor, nădăjduind ca o dată în viață să ajung să văd o astfel de poveste live. Pentru că Cirque du Soleil nu este doar un show, este o experiență, o poveste a poveștilor. Și dacă te întrebi cum a început totul, ei bine istoria Cirque du Soleil porneşte în 1984, de la un grup de 20 de artişti de stradă. Astăzi compania are 4000 de angajaţi din aproape 50 de ţări şi oferă unele dintre cele mai bune spectacole de divertisment. Dacă ți-am trezit interesul, mai multe informații disponibile despre Cirque du Soleil sunt pe http://www.cirquedusoleil.com/
Și pentru că Cirque du Soleil este unic, bogat în culoare și experiență, dar mai ales de fiecare dată altul, reinventat și cu alte povești de împărțășit, următorul turneu al acestora este Quidam, care se va desfășura în București, la Romexpo, în perioada 29 ianuarie – 1 februarie. Mai multe detalii oficiale le puteti afla de aici (click).
Spectacolul Quidam, cel care vine la Bucureşti, o are în prim-plan pe tânăra Zoé, care se plictiseşte, iar părinţii ei nu fac decât s-o ignore. Viaţa ei îşi pierde orice sens, iar în încercarea de a umple golul din existenţa sa, alunecă într-o lume imaginară, numită lumea Quidam. Acolo întâlneşte tot felul de personaje interesante.
Cirque du Soleil. Spectacole de lumini, culoare, dar mai ales curaj. Curajul unor profesioniști care înfruntă legea gravitației, aruncându-se cu încredere în brațele vântului pentru a fi strânși într-o îmbrățișare tăcută. O experiență de trăit cel puțin o dată în viață. Pardon, de mai multe ori. De câte ori se poate! Musai: de trăit, de respirat, de mers!
Pentru spectacolului Quidam, biletele au preturi cuprinse intre 105 lei si 500 lei (VIP) iar programul de desfasurare este:
Program (29 ianuarie – 1 februarie 2015)
Joi, 29 ianuarie, orele 20:00
Vineri, 30 ianuarie, orele 20:00
Sâmbătă, 31 ianuarie, orele 16:00 și 20:00
Duminică, 1 februarie, orele 13:00 şi 17:00
Posted in Frânturi de viaţă
Nevoia unui spațiu personal se diminuează treptat atunci când trăiești într-o metropolă ca Bucureștiul. Conform specialiștilor, există patru spații:
Zilele trecute pe seară eram în metrou și era o mega înghesuială. Este evident că atunci când stai ca sardinele în conservă e mai greu să te bucuri de existența unui spațiu personal, dacă nu imposibil. Cu toate astea puțin bun simț nu cred că ar strica. Dincolo de faptul că nu poți avea 45 de cm în fiecare direcție, măcar te poți bucura de intimitatea mesajelor sau a gândurilor puse în scris.
Așadar, ochii jucăuși, obosiți după o zi de birou sau pur și simplu în căutarea picanteriilor din viața necunoscutului de lângă el, se opresc rapid pe telefonul din preajma lor. Să fie lumina ecranului atât de ademenitoare? Sau monotonia propriei vieți caută cu disperare puțin divertisment? Ideea e stecă indiferent dacă scriu un mesaj, îmi planific ziua sau pur și simplu citesc o știre, simt cum ochii curioșilor îmi pătrund ecranul. Ți s-a întâmplat și ție?
Vorba bunicii e sfântă: ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Așadar, zic să respectăm puțin intimitatea sardinei de lângă noi.
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Zilele trecute o povestioară mi-a reamintit importanța plantării unor semințe corecte pentru a culege o recoltă bogată și sănătoasă. Istorisirea sună cam așa: ”Timp de patru decenii Berlinul de Est a fost controlat de comuniști, în vreme ce Berlinul de Vest a fost liber. Într-o zi,niște oameni din Berlinul de Est au luat un camion de gunoi și l-au descărcat în Berlinul de Vest. Cetățenii de aici, din Berlinul de Vest, s-ar fi putut răzbuna făcând același lucru. În schimb, ei au luat un camion încărcat cu pâine, conserve și lapte și au descărcat alimentele în Berlinul de Est, descărcându-le cu grijă. În vârful grămezii cu alimente au așezat un bilețel pe care scria: ”Fiecare oferă ce are””.
Tu ce oferi altora? Ispiri sau demoralizezi? Motivezi sau decurajezi?
De multe ori uităm un lucru simplu: gândirea noastră se materializează în fapte. O gândire negativistă va atrage cu sine neîncredere, fapte marcate de scepticism, ostilitate. Pe de altă parte, gândirea pozitivă va solidifica încrederea în forțele proprii, te va ajuta să fii o sursă de motivație pentru ceilalți și un deschizător de drumuri.
Hrănește-ți sufletul corespunzător pentru a umple hambarele inimii cu hrană sănătoasă. Plantează sămânța încrederii și vei culege roadele belșugului. Înlătură gunoaiele eșecurilor trecute și fă-ți provizii de gânduri bune.
Oferă și vei primi. Cere și ți se va da. Caută binele și îl vei găsi!
Posted in Frânturi
Revenirea pe terenul de tenis a culminat cu multă bucurie și rememorarea anilor când alergam de la un capăt al terenului la celălalt din dorința de a ajunge fiecare minge. După mult timp, week-endul acesta a fost unul cu mult sport, și mai ales cu mulți copii. Dimineața m-a găsit în compania a trei băieței de 12 ani și o fetiță de 8, cărora le-am fost partener de antrenament.
Mi-am amintit de vremea când și eu eram asemenea lor, tare emoționată când jucam cu cineva mai mare. Doream să joc cel mai bun tenis al meu, și să arăt că nu trebuie neapărat să fii mare ca să lovești bine.
A fost o zi copioasă cu multe momente amuzante, în care m-am bucurat de mișcare și de râsetele copiilor. Copii au alergat nevoie mare și totodată nu au uitat să mă alerge și pe mine.
Pofta de joacă și de sport poate deveni o dependență sănătoasă. Îți doresc să te molipsești și tu!
Posted in Frânturi
7×31+4×30+28=365 lecții.
2014 a fost un an fabulos, construit cu ajutorul oamenilor minunați pe care i-am cunoscut, a celor ce mi-au stat alături sprijinindu-mă în toate. Anul prieteniilor vechi și noi, al curajului și experiențelor inedite. Anul în care m-am bucurat de călăuzirea unor mentori extraordinari, în care am cunoscut frumusețea țării altfel, o Românie a oamenilor simpli și bogați spiritual.
În ultima zi a lui 2014, îmi scriu noile ținte pentru anul ce îmi stă în față, dar totodată nu uit de cele vechi. Uitându-mă pe rândurile scrise pe 31 decembrie 2013 mă bucur să le pot bifa ca obiective îndeplinite. La finalul lui 2013 îmi propusesem îmbunătățirea portughezei, însă am ajuns să învăț chineza, fapt ce nu poate decât să mă bucure.
Rețeta e simplă pentru 2015: învăț din greșelile trecutului, condimentez cu bucuria pentru lucrurile simple și cei de lângă mine, amestec cu zâmbet și asezonez cu dorința de a călători mai mult. Se servește cald, cu multă curiozitate și poftă de cunoaștere.
Deviza lui 2015: Vreau ”ca El să crească, iar eu să mă micșorez.”
Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru anul pe care l-am construit împreună.
Te încurajez și pe tine să îți construiești rețeta noului an, dar mai ales să nu uiți să îți fixezi deviza și obiectivele. Vei fi tare surpins să descoperi că cât de mult te ajută!
Posted in Frânturi de viaţă
Sunt născută pe 24 februarie. Coincidență sau nu, pe 24 se sărbătorește ziua îndrăgostiților pe românește. Dragobetele. Îmi place însă să cred că pe 24 serbez ziua mea și mă bucur de asta, și nu celebrez de ziua mea de naștere Dragobetele.
Am simțit nevoia acestei introduceri, întrucât sărbătoarea Crăciunului poartă semnificația nașterii Aceluia prin importanța căruia sărbătorim această importantă zi a creștinătății. Isus Hristos. Mulți am auzit de El, dar cine a fost și cu ce s-a ocupat în viața Lui greu de spus.
Oricât de mult ne plac poveștile și ocaziile numeroase de a primi cadouri și de a ne lăuda că devenim mai buni cu ocazia Crăciunului, sărbătoarea de pe 25 decembrie nu este despre asta. Nu este despre moși și cadouri lăsate pe furiș sub brad, nici despre a fi mai buni doar câteva zile pe an, sau poate despre a mânca mai mult. Este despre Acela care s-a născut, a trăit, și a murit pentru ca eu și cu tine să putem trăi. Este despre Prietenul Adevărat și despre aventura ce a început în ieslea din Beethleem pentru a continua la crucea de la Golgota. Este despre a învăța bunătatea și dărnicia zi de zi, nu doar în luna lui decembrie.
Eu de Crăciun știu pe cine sărbătoresc. Tu știi?
Posted in Amintiri din bagaje
Ultimele zile ale Târgului de Crăciun de la Sibiu spun povestea frumoasă a unui oraș care freamătă de energie și de oameni frumoși.
Orașul în care revin cu drag de fiecare dată, retăind aceași emoție a începutului. Cutremur cu pași mici străduțele pavate ale orașului, descoperind de fiecare dată o fereastră deschisă rătăcit, o usă întredeschisă, un om hoinârind obosit.
Sibiul îmbrăcat în costumul auriu de gală, pășește curajos pe scena marilor târguri de Crăciun ale Europei. Este un privilegiu și o responsabilitate totodată. Dar mai presus de titluri, este locul unde aromele de scorțișoară și portocale plutesc în aer alături de mirosul porumbului fiert, acompaniat de râsetele de joacă ale copiilor. Sibiul respiră, trăiește, simte. O face sănătos și responsabil. Cu bucurie și oameni simpli. Cu langoși și plăcinte aromate.
Piața Mare a fost invadată de căsuțe de lemn și s-a transformat într-un mare loc de joacă pentru cei mici. Trenulețul cară de zor copii dornici de aventură, mașinuțele nu întârzie să se tamponeze, iar sania moșului așteaptă ajunul pentru a decola spre casele copiilor cuminți.
Târgul s-a deschis pe data de 21 noiembrie și îl mai găsești deschis în Piața Mare până pe 26 decembrie, așadar grăbește-te să te bucuri de atmosfera magică a Sibiului de Crăciun.
Posted in Frânturi de viaţă
Sunt bucuroasă de românii mei dragi, care explodează de pasiune nebună și de energie contagioasă. Sunt mândră de ea, de țara mea frumoasă care îmi oferă în fiecare zi motive de mulțumire în ciuda peisajului de comentarii negative. Motivele de mândrie și bucurie nu pică din cer, ci sunt găsite, doar și numai dacă sunt căutate.
Ziua de 1 decembrie îmi amintește frumusețea unirii. Manifestațiile din toată țară care strâng sute de oameni, în ciuda frigului îmi transmite puterea unirii, forța de a ne strânge să ne bucurăm împreună.
Totodată este trist să văd valul de oameni și emisiuni care așteaptă tot anul ziua de 1 decembrie pentru a-și cocoța steagul la geamul din balcon sau pentru a găsi români model cu care țara se mândrește. Chiar dacă sunt emisiuni stângace, putem crește pas cu pas iubirea pentru țara noastră.
Haideți să ne mândrim cu cele trei culori în fiecare zi. Haideți să cautăm valorile autentice de lângă noi, să ne bucurăm de valoare artiștilor noștri, nu doar de 1 decembrie, ci zi de zi!
Posted in Frânturi de viaţă
Vorba lungă sărăcia multora, sau cel puțin a mea sigur. Am observat în ultima vreme un fenomen care continuă să ia amploare: prea multe vorbe și prea puține fapte.
Constat cu tristețe că România este compusă în mare parte din oratori gălăgioși, care își făuresc discursuri motivaționale, sau emoționale, după caz. Unii toarnă promisiuni, alții își trâmbitează abilitatea înnăscută de lider. Cu toții construiesc prin îmbinarea potrivită a cuvintelor, castele pline de încredere, dar care se sfărâmă la primul val de încercare.
Cuvinte a căror formă rămâne goală de conținut, pentru că vorbele iau conturul faptelor plănuite, dar nerealizate. De la promisiuni electorale, golite de adevăr până la simplele făgăduințe de zi cu zi.
Cum ar fi dacă am alege să vorbim mai puțin și să facem mai mult? Cum ar fi dacă am face ce spunem și ne-am contura cartea de vizită a unor oameni de cuvânt? Cum ar fi dacă am lăsa vorbele împachetate frumos la coș și am construi caractere veridice credibile și nu incredibile.
Hai să nu ne mai scuzăm întârzierile penibile la întâlniri, proiectele lăsate neterminate, sau amneziile intenționate. Slavă cerului că tehnologia e cu noi, programe de reminder există, agendele încă sunt pe stoc, pixuri se găsesc o grămadă. Puțină responsabilitate lipsește. Și asta se capătă doar și numai prin bun simț.
Responsabilitatea asumată valoarează mai mult decât orice scuză creată!
Posted in Frânturi, Frânturi de viaţă
O România în care atacul la persoană e condamnat și nu aplaudat. O Românie în care o persoană de etnie nu e pedepsită prin privirile arzătoare pentru că nu are aceași ”culoare” religioasă, sau aceași culoare a pielii.
Zilele trecute am văzut ”Lecția” lui Eugen Ionesco la Teatrul Național, piesă reprezentativă pentru teatrul absursului. O piesă care îmi reflectă o mică parte a peisajului românesc. Drama comică transpusă în regia lui Horațiu Mălăele reflectă limbajul ca instrument al puterii, dar totodată și imposibilitatea comunicării care treptat acumulează frustrarea exprimată în final prin actul violent.
În ultimul timp am resimțit din plin comunicarea agresivă ca element dominator, comunicarea ca armă a persuasiunii, comunicare care ne îndreaptă ușor spre incomunicare. Apar stereotipurile, omul devine acaparat de automatisme și românul ajunge să judece în necunoștință de cauză, fără a cunoaște prea mult.
Când ai zâmbit ultima oară celui mai puțin norocos ca tine? Sau mai degrabă zâmbetul a fost repede înlocuit de o privire malițioasă și o prejudecată exprimată în gânduri fugare.
Când am uitat lecțiile celor 7 ani de acasă, cum de am uitat că nu am fost învățați să urâm și să judecăm, ci să ne iubim aproapele?
Vreau să ne învățăm lecția. Lecțiile. Ale lui Ionesco, ale noastre. ”Lecția” unei Românii normale și frumoase, pe care fiecare din noi o construim zilnic.
Sursă foto: http://www.tnb.ro
Posted in Frânturi de viaţă
Oamenii sunt mâini care te îmbrățișează atunci când nimeni nu o face, care te ating ușor atunci când ai uitat ce e mângâierea, mâini care îți șterg lacrima uscată când batista nu-i îndeajuns.
Oamenii sunt mâinile părinților care ne-au ridicat la prima căzătură în încercarea noastră de a face primii pași. Mâinile bunicilor care ne-au purtat cu grijă în drumul spre școală și de a căror palmă ne-am despărțit cu greu. Mâinile iubiților sau ale iubitelor a căror mângâiere păstrează povestea tăcută a dragostei. Mâinile prietenilor care ne-au îmbrățișat atunci când tristețea ne-a inundat viața, sau ne-au felicitat când am trăit marile reușite ale noastre.
Oamenii sunt mâini aspre ale căror cute adânci trădează munca asiduă a anilor trecuți. Sau mâini cremuite, fine, care marchează un trai lipsit de griji și atenție pentru propria persoană.
Oamenii sunt mâini. Mâinile vecinei care îmi întind platoul plin de gogoși aburinde. Mâinile mătușii bolnave care imploră paharul cu apă. Mâinile copiilor dornici de a fi răsfățați în brațele pline de putere ale oamenilor mari.
Mâinile acționează. Oamenii sunt mâini, care ascund o poveste, și de care avem nevoie pentru a ne construi și contura propriul drum în pădurea cotidiană.
Oamenii sunt mâini. Sau mâinile sunt oameni cu povești.
Tu câte mâini ai?
Posted in Frânturi de viaţă
Motivarea. Sau pur și simplu lucrurile care ne dau dimineața jos din pat, persoanele care ne molipsesc cu energia lor sau momentele care ne mobilizează să fim puși pe fapte mărețe. Sau doar utile și plăcute nouă.
În societatea contemportană, unde oamenii sunt tot mai obosiți și lipsiți de pasiune și dedicare, poate fi dificil să găsești doza de motivare, necesară pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor fixate. Bun bun, păi și dacă e greu, cum o găsesc poate te întrebi? Nimic mai simplu. Totul ține de dorința din tine de a porni în căutarea motivației, de a trata întregul proces ca o excursie, asemenea celor făcute în clasele mici cu doamna învățătoare, în care din momentul plecării până la cel al întoacerii acasă era un carnaval și nicidecum o corvoadă.
De ce nu suntem motivați? Pentru că din păcate uităm să căutăm în jurul nostru motivele care să ne antreneze în lupta de fiecare zi, trăim aproape constant teama de a nu greși împletită cu comoditatea cu care ne-am deprins.
Uităm să oferim zâmbete, uităm să trăim împreună cu cei de lângă noi, uităm să dăruim cu inima și nu cu portmoneul, uităm să privim cu sufletul și nu cu ochelarii de firmă, uităm pentru că suntem ocupați, și pentru că în rutina cea de toate zilele, e greu să diversifici și să încerci ceva nou.
Te motivează momentele când eșuezi sau cele când îmbrățișezi cu mare putere succesul? Din ce îți extragi energia? Cafeaua de dimineață, oamenii dragi, agitația orașului, liniștea serii sau pur și simplu lucrurile simple care îți aduc zâmbetul și te antrenează? Poate fi orice, trebuie doar găsit.
Motivația este în tine, dar și în exteriorul tău. Caut-o astăzi, nu mâine, nu ieri; descoper-o și urmărește-i efectele. Crede-mă, ele nu vor înceta să apară!
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Ziua de dumincă într-un București epuizat de programul birou/facultate luni-vineri, de cele mai multe ori este caracterizată de mai puțină agitație și multă liniște. Piața e în mare parte goală, iar străduțele sunt ticsite de mașini parcate regulamentar sau nu prea.
Oamenii aleg să își încarce bateriile cu un bol de popcorn în brațe sau în mallurile bucureștene. De fiecare dată când mă nimeresc duminica prin vrun mall, am impresia că a venit Crăciunul mai devreme și asta datorită agitației și a sacoșelor ce abia își fac lor în mâinile oamenilor.
Nu știu dacă soarele a zâmbit la vederea celor 14 mândri candidați, cert este că temperatura a crescut simțitor în termometru. Vremea tocmai bună de ieșit în parc, de făcut cumpărtăturile la piață, de mers la facultate sau job, și bineînțeles de votat a făcut ca oamenii să aleagă baia în lumina soarelui în cea dea doua zi a lui noiembrie.
Vremea să fie cea care a făcut să stau la o coadă considerabilă la Facultatea de Horticultură pentru a vota alături de alți zeci de oameni, sau poate campaniile bine promovate în online care punctau importanța exercitării votului i-a făcut pe oameni să renunțe la leneveala specifică duminicii?
În timp ce așteptam troleul să ajung acasă, mă întrebam dacă timpul a zburat pe aripi de zmeu și a venit ziua de luni cu agitația specifică începutului de săptămână. Zumzetul, zecile de oameni din stație, mașinile bară la bară mă fac să mă întreb: e încă duminică? Da. Duminica votului. Și a soarelui
Posted in Frânturi de viaţă
Weekend-ul acesta m-am numărat printre norocoșii care au luat parte la dineul oficial ținut în cinstea venirii în România pentru prima dată a domnului Kevin Nunnally, Vicepreședinte IBM Corp, Global. Într-o atmosferă intimă, care a reunit profesioniști și oameni de afaceri din diverse domenii, Kevin a vorbit despre principiile de integritate în afaceri, relații și echilibru personal, temă care m-a condus către o reflecție personală asupra mea și a societății în care trăiesc.
Având în spate o carieră de 31 de ani la IBM, Kevin a discutat deschis despre importanța definirii standardelor și valorilor în viață. Iar una din întrebările cheie, pe care fiecare din noi trebuie să ne-o punem cât mai devreme în călătoria vieții este: Care sunt standardele mele?
Onestitatea reprezintă o bază puternică pentru orice tip de relație, fie personală sau profesională, iar curajul de a-ți recunoaște greșeala face din tine un învingător și nicidecum un învins. Să fii o persoană de încredere, dublată de calitatea de a face lucrurile în excelență sunt virtuți care stabilesc integritatea unui lider. Iar puterea de a-i sluji pe ceilalți, întrebându-te mereu nu ce să faci pentru tine, ci cum să îi ajuți pe cei din jurul tău va defini cine ești.
Pasiunea cu care Kevin povestea toate aceste principii întărindu-le prin relatarea unor experiențe personale m-a făcut să văd în viața lui integritatea ca pe un stil de viață. Și cum bine mărturisea el însuși, integritatea este o călătorie despre cum îți construiești viața. Integritatea poate rămâne mult timp nerecunoscută de ceilalți, însă mai presus de toate, este o investiție pe termen lung în persoana ta.
Un principiu de aplicat în lupta de zi cu zi timpul: nu fi în grabă pentru a ajunge undeva, pentru că în această alergare pierzi perspectiva în viață.
La 53 de ani cu trei copii și o soție minunată, Kevin este un om de succes împlinit care mărturișește deschis că relația cu Hristos este fundamentul pentru tot ceea ce face:”să am o relație, nu o religie”.
În societatea românească îmi pare că puțini știu cu adevărat despre integritate și mai puțini sunt cei care o aplică. Integritatea e un stil de viață, care îți aparține doar ție și depinde de valorile și standardele cu care te ”hrănești”. Este o construcție ce definește traseul viitorului tău.
Tu cât de mult îți dorești să fii integru?
Posted in Frânturi de viaţă
În alergarea după un metrou și în lunga așteptare după un altul oamenii mișună ca niște furnicuțe grăbite. Fiecare își poartă cu sine povestea cuibărită în filele strânse din colțurile inimii.
Adeseori îmbulzeala sau mersul grăbit face ca unele file să fie rătăcite printre pantofii lăcuiți sau teneșii rupți. Foaia de viață ascunde eșecuri dureroase sau victorii neașteptate. Zâmbete forțate sau ochi plânși.
Pe peronul prăfuit se înghesuie povești multe. Drame sau crâmpeie de iubire, spirit melancolic captiv agitației capitalei, sau suflet agitat prizonier unui oraș boem. Unii sunt singuri, adânciți în tăcere, alții sunt însoțiți de un grup gălăgios. Unii merg gârboviți de probleme, alții pășesc țanțoș în hainele de firmă care nu le acoperă murdăria caracterului.
Pe ritmurile muzicii ascultate în căști, îmbrăcați în trening sau costum, cu ochelari sau fără, fiecare privește viața prin propriile lentile. Dacă pentu unii ziua de mâine este un viitor îndepărtat, pentru alții parcursul următorilor ani este bine planificat. Mici roboței programați pentru care neprevăzutul există doar în povestea luptei dintre Făt-Frumos și balaur.
Oamenii se grăbesc să intre în metrou, merg iute spre ocuparea unui loc, călcând cu pași greoi filele scăpate din povestea altuia. Poate a celui de lângă el, sau a celui de mult plecat.
Chipuri tinere sau ridate de urme săpate adânc în obrajii obosiți de munca anilor trecuți; gângureli de copii sau file îngălbenite de carte ce își fac loc cu greutate printre mulțimea așezată asemenea unei oștiri, umăr la umăr. Toate creeză lumea unică, colorată cu accente de gri ale metroului bucureștean.
Oameni ai poveștilor. Unii își spun fragemente din cartea lor, alții se sfiesc să își dezvăluie fața coperții. Cu toții scriu povești cu fiecare clipă scursă în clepsidra vremii. Suflete grăbite cu pași mărunți.
Posted in Amintiri din bagaje
”Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare…”
Micuța comună Ciucea, aflată la jumătatea distanței dintre Oradea și Cluj-Napoca adăpostește conacul Octavian Goga, un domeniu îmbrăcat în veșmântul tomnatic, dar dezgolit de mistere.
La fiecare pas, natura șoptește povestea celui de mult apus, dar răsărit în inima mea, din primii ani ai copilăriei, când domnul învățător ne învăța să recităm pentru serbarea de Crăciun poezia lui Goga, ”Crăciunul copiilor”.
Conacul lui Octavian Goga din Ciucea se întinde pe o suprafață considerabilă. Domeniul cuprinde o cladire castel, cu o arhitectură impresionantă, care a slujit ca locuință pentru poet și soția sa. Salonul de muzică, biblioteca și biroul acestuia sunt părți ale acestui ansablu arhitectonic. Casa Albă adăpostește o expoziție etnografică care cuprinde numeroase costume populare, din diverse zone, covoare tradiționale, dar și obiecte de ceramică.
Bisericuța din lemn, dar și mânăstirea aduc cu ele liniștea cerească, iar mausoleul păstrează cu sine istoria iubirii dintre Octavian și Venturia, văduva respectând dorința poetului de a fi înmormântat la Ciucea. 20 de ani s-a lucrat la acest mormânt funerar, a cărui construcție mărturișește valoarea celui ce a fost Octavian Goga. Casa de pe stâncă, folosită pentru agape vânătorești, alături de casa Ady și corpurile anexe întregesc ansamblul de la Ciucea.
Domeniul de la Ciucea e locul poeziei presărat cu dovezi de iubire și stropi de liniște. Locul străjuit de munți îmi înalță sufletul pe culmile stâncilor. Vântul rece șoptește.
”Îl ascult și simt sub gene
Cum o lacrimă-mi învie”.
Salonul din Casa Ady
Expoziție etnografică: traistă populară
Expoziție etnografică: costum popular
Expoziție etnografică
Mausoleu
Biserica din lemn
Biblioteca
Biroul poetului
Salonul de muzică
Poetul și soția
Dormitorul
Posted in Amintiri din bagaje
Situat în inima Transilvaniei, la 30 de km de Cluj-Napoca, pe drumul spre Baia Mare, castelul Banffy încă scrie istorie. Odinioară numit Versailles-ul Transilvaniei, ruinele castelului poartă tăcute vremurile de glorie ale domeniului Banffy.
Castelul impresionează prin arhitectura renascentistă și barocă și găzduiește numeroase evenimente de-a lungul anului: cel mai recent, ediția a XIII-a a BAROCK, Zilele Castelului Banffy de la Bonțida, ediții ale Festivalului Electric Castle, dar și proiecții de film din cadrul TIFF. În zilele înțesate de evenimente, castelul prinde viață prin demonstrații hipice, târguri de antichități, ateliere meșteșugărești tradiționale, concerte de jazz și multe alte activități culturale.
Istoria atestă existența unei reședințe nobiliare la Bonțida încă din secolul al XIV-lea, dar construcția propriu-zisă a castelului a început în 1437. De-a lungul anilor castelul a fost spital miliar, iar în perioada comunistă, clădirea era folosită ca școală de șoferi și spital pentru copii.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații naziști au ars castelul, distrugând galeria de tablouri și mobilierul. Iar în 1963, folosit ca decor pentru filmările la ”Pădurea spânzuraților”, Castelul Banffy suferă distrugeri masive provocate de un foc scăpat de sub control de scenografi.
Din păcate starea degradantă în care se află castelul a făcut ca în anul 2000 acesta să fie inclus de World Monuments Watch pe lista celor 100 Cele mai Periclitate Situri din Lume. În 1990 este declarat monument istoric iar începând cu 1999 încep lucrările de reabilitare, sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales și sub conducerea Fundației Transylvania Trust, conform căruia castelul va fi transformat în centru cultural și de specializare.
E trist să vezi o istorie bogată îngropată în nepăsarea autorităților române. Un loc unde dacă oamenii ar fi conștientizat din timp valoarea acestor așezări, poate că astăzi Castelul Banffy nu ar reprezenta doar un schelet de ruine, a căror restaurare este dificilă.
Castelul se poate vizita zilnic între orele 9-18. Un loc în care apusul oglidenște frânturi de istorie și îmbracă castelul în culori pastelate.
Posted in Picături de cultură
Fiind o fană împătimită a tenisului și o jucătoare pasionată de câte ori prind o rachetă și un teren prin zona, cărțile celor doi mari campioni ai tenisului au reprezentat tortul de ciocolată în materie de lectură.
Rivalii de pe terenul de tenis, au rămas rivali și în rândul autorilor de cărți. Pete Sampras și Andre Agassi, o generație de aur, două trasee de viață împărtășind același fir comun: tenisul de câmp.
Cartea lui Pete Sampras ”În mintea unui campion. Învățăturile unei vieți petrecute în tenis”, este împărțită în zece capitole, fiecare capitol fiind structurat în jurul anilor reprezentativi etapei descrise. Copilul Pete a fost îndrăgostit de tenis, și a luptat întreaga copilărie pentru a fi remarcat și a ajunge între primii jucători ai lumii.
Cartea surprinde cu adevărat jocul tehnic din mintea lui Pete, cum gândea fiecare meci, cum savura victoria și cum trata înfrângerile suferite. O carte pentru iubitorii tenisului, în care Pete vorbește despre arta tenisului, în termenii specifici acestuia. Cele zece capitol sunt urmate de un epilog, pentru ca în finalul cărții să avem parte de un apendice intitulat ”Despre adversarii mei ”, o scriere savuroasă, exprimând părerea personală a lui Pete asupra jocului adversarilor săi.
”Open. O autobiografie” a fost o carte citită pe nerăsuflate, deoarece Andre își expune foarte mult aspecte din viața personală. Pentru mine a fost surpinzător să descopăr că marele campion de peste ani a urât tenisul și încă într-o măsură foarte mare. Tatăl său a fost cel care și-a obligat copii să reușească în tenis, însă Andre a fost cel de care talentul a stat lipit.
Cartea cuprinde 29 de capitole evidențiind episoade din viața amoroasă, perioada petrecută la academia lui Nick Bollettieri, momentele de răzvrătire, dar și marile turnee câștigate de Andre. Această scriere explică multe din căderile și revenirile sale în circuitul masculin de tenis. Cartea creionează nefericirea copilului obligat să bată mingea pe teren, dar și povestea de dragoste cu Steffi Graf.
Doi jucători fantastici, două vieți inspiraționale. Tu pe care o alegi?
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
În lungile plimbări în peisajele clujene, am întâlnit multe mesaje ale Ocolului Silvic care făceau apel la păstrarea curățeniei și conservarea pădurilor. Însă afișul de mai jos m-a frapat și a dar naștere unor întrebări: eu cum îmi protejez obrajii mei, ai noștri, ai țării? 
Obrazul subțire cu cheltuială se ține, spunea bunica mea. Curățarea zilnică a feței, prin cumpărarea unei creme de zi reprezintă o investiție, iar fetele știu prea bine la ce mă refer. Și asta dacă mă raportez doar la cremă, lăsând la o parte geluri de curățare, măști de hidratare și alte loțiuni de protecție. De ce invetiția într-o pungă de unică folosință a devenit un lux? De ce investiția în modul cum peisajele acestei țări sunt prezentate lumii întregi a devenit o greutate?
Personal m-am bucurat cu tristețe de creația divină împletită cu cea omenească, întrucât frumusețea naturii e umbrită de petele de gunoi. Fie că vorbim de verdele pădurii, împânzit cu hârtii, pet-uri sau pungi, sau de barajele de la Mărișel și Beliș, sute de sticle și pungi plutesc pe suprafața apei.
Când a fost ultima dată când ai investit într-o pungă pentru a strânge resturile ieșirii tale la pădure? Cineva spunea că dacă ne cărăm cu sticlele pline, la întoarcere sunt mult mai ușor de cărat, că doară sunt goale. Să ne reamintim că verdele îmbărcat în gunoaie alterează haina ce o purtăm toți.
Hai ca începând de astăzi să ne protejăm obrajii. Hai ca începând de astăzi să numai facem din țara noastră coșul de gunoi pentru distracțiile de week-end.
Tu cum îți protejezi obrajii?
Posted in Amintiri din bagaje
Am pornit în călătoria spre nori cu sufletul fremătând de emoție și aparatul pregătit de atac. Drumul a fost anevoios, iar urcarea mai grea decât gândisem inițial. Serpentinele îmi amețeau stomacul, dar peisajul creionat pe malul Someșului Rece îmi trezea simțurile.
Un nene curajos s-a avântat cu barca sfidând cu îndrăzneală norii capricioși. El înțelege natura. O cunoaște. Nu se teme pentru că face parte din ea. Sunt una.
Bogăția pădurii, apa cristalină, fețele scăldate în blândețe, întinderea nelimitată a cerului au construit amintiri pline de culoare pe retina ochiului. Sufletul înlânțuit cu natura a preluat din pulsul său. Ritmul clepsidrei timpului a încetinit pentru a mă învăța să prețuiesc valoarea fiecărei clipe. Veșnicia s-a născut în stânca munților. În firul de iarbă. Dar s-a pierdut în noi.
Printe nori, e nevoie să îmi scald inima în bucuria naturii pentru a trăi clipa vieții. Îmi îmbrac sufletul cu imagini rupte din veșnicie pentru a petici dorul după munți. Munți care mă vor chema mereu să îi reîntâlnesc într-o îmbrățișare tăcută.
Traseul Cluj Napoca – Mărișel – Beliș te va face să oprești mașina de multe ori pentru a contempla natura pentru care cuvintele: ”minunat, superb, frumos” sunt prea sărace.
Colţ de răi coborât printre noi pentru a ne mângâia sufletul.
Posted in Amintiri din bagaje
Tags
Clujul se laudă pe lângă frumusețile autentice și comorile culturale, cu unicul muzeu al apei din România. Amenajat într-un cadru natural, înconjurat de zeci de hectare de livadă și verdeață, muzeul este bine păzit de natura mamă.
Pe poteca străjuită de arbuști îmbătrâniți de timp, descopăr câteva băncuțe și o poveste atipică: cuvintele sunt înlocuite de guri de canal de peste tot din lume. Coreea,Ungaria, Norvegia, Cehia, Viena, dar și frumoasa Românie, bine reprezentată, iar diferențele de cultură și mentalitate evidențiază specificul fiecărei țări.
Deviza muzeului, ”Apa este viață”, reprezintă sloganul care evidențiază conștientizarea importanței conservării apei. Zestrea muzeului e una bogată învăluită în istoria apei: fotografii, hărți, documente, utilaje și unelte, toate denotă profesionalismul celor care au ajutat la ridicarea acestui monument cultural.
Incursiunea în acest traseu al apei și uscatului m-a impresionat. Dacă inițial așteptările nu au fost mărețe, impresia de final a acumulat respect și surprindere totală față de munca unor oameni pasionați țelului propus.
Vă recomand cu drag călătoria la Muzeul Apei din Florești. Are o istorie frumoasă care așteaptă să o descoperi.
Posted in Picături de cultură
Cartea fostului președinte a Statelor Unite a reprezentat o lecție de descoperire și de viață. Am cunoscut sinceritatea unui om simplu, iar în deciziile sale am descoperit iubirea de oameni și dorința de a construi o lume mai sigură.
Cartea este structurată în 14 capitole, desemnând 14 decizii importante din viața lui George W. Bush. 1986 sau anul care avea să îi schimbe radical traiectoria vieții. Asta pentru că George decide să ia o decizie majoră: să renunțe la băutură cu ajutorul lui Hristos. Credința a fost cea care i-a transformat viața și l-a ghidat mereu în deciziile pe care le-a luat.
Am retrăit emoțiile evenimentelor din 11 septembrie, când aveam doar opt ani și stăteam cu ochii zgâiți la televizor fără să înțeleg prea multe, dar simțind drama poporului american. Am păstruns în culisele minții celui mai puternic om și am fost martoră la luptele sale în gestionarea unor decizii pe termen lung.
Războiul din Afganistan și eliberarea Irakului sunt doar câteva din episoadele creionate de autor. Pagubele dezastrului produse de uraganul Katrina, dar și lupta pentru menținerea băncilor de pe Wall-Street în ceea ce avea să fie criza financiară din 2008 sunt frânturi din viața unui om obosit de gravitatea deciziilor asumate, dar împăcat pentru pașii spre dezvoltare ai poporului American.
Momente de decizie. O carte despre putere și umilință, despre victorie și luptă. Despre America și restul lumii.
Posted in Amintiri din bagaje
Situată la 30 km de Cluj-Napoca, micuța localitate Aghireșu Fabrici este un loc uitat de oameni și tehnologie, însă nu și de mâna Pictorului Desăvârșit. Imagini rupte din pânzele marilor artiști se scaldă în bătaia vântului, mângâindu-mi privirea.
Din nefericire , nepăsarea autorităților face ca accesul la acest colț din sălbăticia naturii să fie îngreunat. Ploile au mâncat drumul, lăsând gropi adânci în urma lor, gropi care au rămas neacoperite și se măresc de la an la an.
Curajul de a pătrunde comoara naturii este răsplătit pe măsură ce mă apropii de virginitatea locului. Dunele uriași de nisip crează impresia deșertului, iar apa albastră combinată cu verdeața specifică alcătuiesc un actor gata de a fi imortalizat în sute de instantanee.
Laguna sau lacul propriu-zis este păzită cu strășnicie de pietre calcarose și tufișuri de papură. Cufundat în liniște, peștii își exprimă chemarea. Apa e caldă, bună de baie. Dar liniștea care planează mă împiedică să destram tăcerea țesută. E atât de liniște. O liniște după care tânjeam.
Laguna Albastră reprezintă locul unde tăcerea te sugrumă într-o îmbrățișare caldă. O îmbrățișare tăcută de care deja mi-e dor.
Posted in Frânturi de viaţă
Szellő sau în traducere Vânticel este o iapă de rasă pur sânge arab, alături de care am petrecut o după-amiază de septembrie încântătoare. Având conturat Clujul la picioare într-o panoramă care îți taie răsuflarea, echitația pare ingredientul unei zile reușite.
Am pășit timorată pe strada Lombului, rătăcită între străduțele Clujului. Un drum care își face loc între dealuri și nori. Locul de unde orașul își dezvăluie turlele ascunse, iar caii par desprinși din poveștile copilăriei.
Îmbrăcată într-o ținută comodă și trepidând de entuziasm, primesc ultimele indicații de la instructorul Béla. Cum să țin hățurile, cum să dau pinteni calului, cum să conduc. Lecția echitației este una completă atunci când fac analogie cu propria viață: eu conduc calul, și nu el pe mine. Și oricât pare de puternic și de nărăvaș, hățurile îl împiedică să își facă de cap. Asemenea și în viață, e important să știm că noi conducem acțiunile pe care le desfășurăm, și nu ele pe noi.
Szellő mi-a predat lecția eleganței desâvârșite și a sensibilității absolute. Ținută, atitudine, putere. Nu e loc de teamă, căci Szellő are sensor pentru frică și începe să se agite, moment care îmi pune în mișcare reflexele și îmi antrenează dorința de a conduce.
Pasiunea lui Béla se citește din entuziasmul cu care vorbește despre nebunia frumoasă începută în urmă cu doar doi ani, când a realizat că iubește prea mult caii pentru a nu face ceva mai mult. Și a făcut.
Iar dacă ajungeți prin zonă, Calarie în Cluj să fie bine punctat pe harta experiențelor voastre.
Posted in Amintiri din bagaje
La origine turneancă, stată la București și îndrăgostită iremediabil de Cluj. Zilele toamnei mă găsesc în locul drag sufletului meu, Cluj-Napoca. Orașul m-a îmbrățisat îmbrăcat în covorul auriu de frunze și scăldat în aroma de ploaie. Revin cu plăcere în locul care mă alimentează prin diversitatea culturală și măreția clădirilor, care își poartă propria istorie cu resemnare. Povestea lor așteaptă să fie șoptită și dusă mai departe. Iar eu doresc să o ascult și să o port.
Pentru că am revenit mereu cu drag și dorința de a lua orașul la pas, de data aceasta, mi-am propus să redescopăr frumusețile de dincolo de clădirile impozante, sau binecunoscutele obiective de vizitat. Am dorit să învăț din tainele ascunse ale unui Cluj plin de povești, să surprind istoria dincolo pe cuvinte a oamenilor frumoși, să mă despart de zumzetul orașului pentru a contempla timid liniștea.
Pentru că frumusețea se simte, se respiră, se trăiește. Iar eu mă bucur de frumusețea acestui oraș viu, un clasic bătrân, care pulsează energie și freamătă de povești nerostite.
În zilele ce urmează voi împărtăși cu voi povestea bogăției locurilor unei țări care are multe de dăruit.
Posted in Frânturi de viaţă
În lumea prea grăbită în care trăim , unde agitația planează la orice pas, cartea pare demodată, deși valoarea sa rămâne în eternitate pentru bogăția pe care o sedimentează în noi. Cărțile reprezintă universul tainic care păstrează între coperțile obosite de vreme povești, lecții, viață.
De ce să citim?
Pentru a însuma o comoară pe care timpul nu o va rugini, iar situațiile de viață o vor valorifica la maxim.
Pentru plăcerea de a ne pierde în noianul de vise, unde imaginația zboară pe culmi îndepărtate pentru a se întoarce mai bogată.
Pentru a descoperi frumusețea unei lumi, care fără lectură ar rămâne mult prea îngustă și lipsită de culoare.
Citește pentru tine, pentru alții, pentru sufletul tău însetat după antidotul în fața necunoașterii. Poate coperta nu este una atractivă, iar titlul nu are un magnet care să te atrgă spre el. Cu toate astea, îndrăznește să îndrăznești. Te poți afla în fața unei lecții de viață pe care o respingi, datorită unei coperte prea prăfuită de trecerea vremii. Fii un judecător aspru, nu după lectura ultimei file, ci după anii care vor trece și îți vor demonstra adevărul citit. Fii un cititor burete care absoarbe cu nesaț fiecare cuvânt, fiecare lacrimă, fiecare apus de soare.
Orice carte însoțește istoria unei povești, care așteaptă să fie purtată în desaga minții și oferită mai departe unui pelerin în căutarea a ceea ce și tu căutai cândva și ai găsit. Orice carte te pregătește pentru cărarea în viață, departe de munți, care acum îți este nevăzută. Cărțile te vor însoți în urcușul greoi al literelor dincolo de care vei zări poteca prăfuită a vieții.
Pășește cu îndrăzneală pe cărarea bătătorită de vreme, unde prin lectură, devii regizorul propriilor tale vise. Filmul împletit în mintea ta te va face să joci și rolul protagonistului, lăsându-te purtat pe aripile viselor tale din care nimeni și nimic nu te poate smulge.
Posted in Amintiri din bagaje
Tags
Odată instalat în tumultul oraşului, uităm să ne regăsim paradisul, acel loc care ne echilibrează şi ne dă puterea de a face mai mult pentru noi, pentru oameni, pentru viață. Uităm că paradisul a căror taine dorește să le descoperim încă există şi aşteaptă să fie îmbrăţişat.
Paradisul fiecăruia din noi speră să fie regăsit: poate pentru unii este sunetul valurilor sparte la mal, sau cabana care ne împrieteneşte cu muntele, casa de la ţară a bunicii sau răcoarea pădurii de la capătul oraşului.
Pentru mine, paradisul acestei veri l-am găsit la Râul Alb. Un loc care dacă pentru mulţi este anonim, pentru mine a rămas bine însemnat pe harta sufletului. Râul Alb sau descoperirea locului în care natura îmbrățișează oamenii, iar aceștia se pleacă umili în fața misterelor nedeslușite. Locul unde preţ de o săptămână natura şi-a cerut tributul: nici o liniuţă de semnal. Însă în schimbul acestuia mi-a oferit momente de bucurie deplină. Bucurie care s-a măsurat în zâmbete alături de oameni minunați și un bagaj plin de amintiri.
Râul Alb m-a învățat că viața fără tehnologie deschide începutul pentru cunoaștere. Pădurea m-a îmbrățisat fiindu-mi loc de evadare, iar hamacul m-a învăluit atunci când îmi era dor să visez. Pârâul mi-a cântat simfonia naturii, iar eu i-am cântat lui revenirea mea la el. Revenirea la bogăția simplității.
Râul Alb, Caraș-Severin. Un loc în care mai presus de orice am descoperit să descopăr.
Tu când îți descoperi paradisul?
Posted in Frânturi de viaţă
Prima zi de toamnă, prima zi de septembrie, prima zi a săptămânii, prima zi la radio.
Emoţionată tare am pornit spre sediul Radio Sud purtând în desaga minţii întrebări de tot soiul: “oare îmi va plăcea?”, “oare mă voi descurca?”, “cum va fi?”. Nelămuririle au început să îşi găsească răspuns odată cu intrarea în studio. Da, oamenii sunt minunaţi şi puşi pe treabă, iar echipa micuţă Radio Sud m-a adoptat repede.
Curioasă, am intrat în studioul plin de microfoane, unde s-au înregistrat atâtea emisiuni dragi copilăriei mele. Am fost surprinsă să descopăr un studio micuţ, dar plin de povești.
Fără prea mult timp de acomodare, am fugit pe teren înarmată cu un reportofon pentru a vorbi cu locuitorii oraşului despre modernizările care au avut loc în ultimul timp. Discuţiile cu oamenii au reprezentat o provocare. Dacă unii au refuzat dialogul, alții nu s-au mai oprit din vorbă. Cert este că a fost interesant. Revenită în studio, am început lucrul la intro pentru știre, am înregistrat, am tăiat, am lucrat, am învățat.
Prima zi s-a sfârșit. Aventura continuă…
Posted in Frânturi de viaţă
Casa bunicii sau locul copilăriei îmbătat de mirosul plăcintei cu mere şi scorţişoară. Locul unde năzbâtiile pedepsite acasă de părinţi, erau permise cu blândeţe de bunica. Locul unde fructele proaspăt culese din livada de lângă casă aveau gustul autentic de odată.
După multă vreme, am revenit pe drumurile prăfuite de ţară. Am regăsit uliţa copilăriei, unde fugăream căţelul vecinilor şi legam prietenii de-o vară ce aveau să dureze o viaţă.
Livada bunicii a crescut; la fel şi eu. Fructele însă au rămas la fel de gustoase. Îmbrăcată în ia îmbătrânită de timp, am luat pulsul fructelor. Printe caişi, pruni, piersici, peri, gutui, merele sunt dornice să iasă în evidenţă. S-au rostogolit pe pământul crăpat de arşiţa soarelui şi se scaldă mândre în verdele crud al ierbii.
Între timp bunica s-a modernizat şi a migrat la oraş; casa însă a rămas. Goală, dar plină de amintirile copilăriei, casa rămâne ruptă de agitaţia contemporanului. Casa copilăriei şi livada cu amintiri rămân păstrate în memoria sufletului meu. Un loc unde m-am regăsit pe mine, descoperind frumuseţea unei naturi care pulsează de viaţă.
Posted in Frânturi de viaţă
Energia copiilor, debordandă şi molipsitoare ne va aşeza mereu pe chip un surâs nostalgic ca tribut al vremurilor de odată când şi noi am fost asemenea lor. Dincolo de diferenţe, locul de joacă din parc rămâne spaţiul egalităţilor. Fetiţă sau băiat, balansoarul este la fel şi pentru unul şi pentru celălalt, avut sau cu o situaţie mai precară, topoganul îi poartă în cârca sa pe toţi. Diversitatea este legată cu fir roşu de un scop comun: joaca.
În lumea copiilor, departe de griji şi agitaţia cotidiană, totul e colorat şi simplu. Mai ales simplu. Iar copii sunt gata să ne fie adevăraţi profesori în lecţii de viaţă. Curajul lor iese la iveală odată cu saltul în necunoscutul topoganului. Omuleţul se aruncă fără regrete, ştiind că jos mâinile protectoare ale mamei îi vor învălui. Oare nu am putea aplica şi noi această îndrăzneală ce o vedem la cei mici? Să vorbim mai puţin şi să facem mai mult. Să ne avântăm temerari în iureşul existenţial, fără a ne lăsa bântuiţi de gândul unei înfrângeri. Eşecul va veni. Dar odată cu el poate aduce perseverenţa pentru un viitor mai bun. Totul depide de cum alegem să vedem lucrurile.
Încă o lecţie învăţată de la copii: oricât s-ar certa, la finalul zilei îi găseşti tot împreună. De ce? Pentru că sufletul pur de copil e mai înţelep decât rolul nostru de om mare. Pentru că ei nu lasă resentimentele să le conducă relaţiile şi conştientizează mai bine ca noi, cei mari, nevoia de prieteni şi de iertare.
Unde au dispărut copii din noi, de altădată?
Suntem atât de maturi încât am uitat să fim copii. Să lăsăm de o parte rolul de om mare, obosit de preocupările zilnice şi să trăim viaţa prin energia nebună a unui copil, pentru care râsul e o stare naturală, şi nu un gest schiţat.
Ia-ţi timp pentru sufletul tău. Fugi în parc la locul de joacă şi priveşte. Copii vor avea multe lecţii pentru tine.
Posted in Frânturi de viaţă
Vin dintr-un orăşel micuţ, Turnu-Măgurele, judeţul Teleorman, situat la graniţa cu Bulgaria. Nu, nu este Turnu Măgurele scris pe maşinile de RATB, nu este nici Târgu Mureş, sau Drobeta Turnu-Severin. Situat în sudul extrem, şi fără o istorie prea amplă, Turnu-Măgurele este orăşelul în care lucrurile par încremenite în clepsidra timpului. Oraşul din care vrei să pleci, iar odată plecat vrei să revii. După ani, am ajuns să mă reîntorc nostalgică pentru că este locul care m-a format ca om şi care încă îmi poate oferi liniştea de care marile oraşe mă privează.
Mă aflu în capitala prăfuită a unei Românii ostenite. Am ajuns in Bucureşti trasă de facultate şi împinsă de dorul familiei. Displac Bucureştiul pentru agitaţia fiecărei zile, pentru lipsa bunului simţ şi gălăgia prezentă la orice colţ de stradă. Fie că e metrou, troleu sau stat pe bancă, oamenii se înţeleg doar dacă nivelul decibelilor este unul ridicat. Mă învoiesc însă la un compromis cu tovarăşul Bucureşti şi ajung să il iubesc pentru pastilele de cultură, pentru muzeele învăluite în istorie şi pentru oamenii minunaţi cu poveşti frumoase care schimbă faţeta marelui obosit.
Mă îndrept spre un viitor plin de incertitudini, dar nutrind speranţe mari. Încotro? Turnu-Măgurele se taie singur de pe listă, iar Bucureştiul riscă o descalificare. Cluj drag, mă primeşti la tine?
Malul bulgăresc
Parcul Central
Catedrala ortodoxă “Sfântul Haralambie”
Posted in Frânturi de viaţă
Dragilor,
Mulțumesc fiecăruia în parte pentru timpul investit în citirea articolelor scrise de mine. Blogul m-a disciplinat, învățându-mă că pot scrie oricând, nu doar așteptând momentele de inspirație.
Am crescut și începând de astăzi mă găsiți pe www.catalinaciobanu.ro cu amintiri din bagaje, povestind despre oameni, experiențe, viață.
Vă aștept pe www.catalinaciobanu.ro
Cu zâmbet,
Eu, aceeași
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
De ce să vii la Congresul Național al Studenților la Comunicare? Pentru că a XII-a ediție a CNSC vine la pachet cu un topic care îți trezește instant interesul, storyscaping și cu invitați pe măsura subiectului. Se anunță două zile intense, cu multe studii de caz, unde vei primi răspunsul tuturor întrebărilor tale legate de conceptul de storyscaping.
Când va fi? Pe 23 și 24 aprilie 2015.
Unde? La Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (Şoseaua Colentina, 64b).
De ce trebuie să vii? Pentru că vei afla informații esențiale despre Storyscaping. Conferințele vor fi completate de studii de caz relevante, care vor exemplifica strategiile create și implementate de branduri. Pe lângă conferințe și studii de caz, în cadrul CNSC vor avea loc și workshopuri tematice care vor ajuta studenții să facă trecerea de la partea teoretică a Storyscapingului la cea practică.
Ești curios deja despre ce înseamnă storyscaping? Ei bine, storyscapingul reprezintă un concept care se bazează pe crearea unei poveşti de brand şi utilizarea ei într-un marketing de tip 360 grade. Strategia implică crearea unor poveşti care sa îi aducă pe consumatori mai aproape de valorile brandului, cu care ei reuşesc în acest fel să interacţioneze şi să formeze o relaţie pe termen lung.
Cum va fi? Cu siguranță extraordinar. Personal am fost și anul trecut, când subiectul vizat a fost neuromarketing-ul și am aflat o grămadă de lucruri noi și utile. Indiferent dacă ești la comunicare, publicitate, marketing sau orice alt profil conex, CNSC este pentru tine. Pentru că îți prezintă ultimele trendințe în materie de abordare a strategiilor de brand și te pune în dialog direct cu specialiștii din domeniu.
Despre program pe larg:
Prima conferinţă, Storyscaping: lumea de poveste a brandurilor, va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 10:00, şi le va oferi participanţilor oportunitatea de a afla câteva dintre principiile acestui concept. În cadrul acestei conferinţe, studenții vor avea ocazia să afle de la invitați ce presupune acest strategia de Storyscaping, cum a apărut în România și ce metode folosesc brandurile pentru crearea unor lumi proprii. De asemenea, tehnicile utilizate, alături de trecerea de la the big idea la the organizing idea nu vor lipsa din panelul de discuții.
Cea de-a doua conferinţă, Transmedia storytelling: un singur mesaj, platforme multiple, ce va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 13:30, are menirea de a defini conceptul de transmedia storytelling, de a demonstra importanţa implicării consumatorului în strategia de brand, precum şi interacţiunea cu acesta. Mai mult decât atât, această conferinţă analizează impactul pe care îl poate avea utilizarea simultană a tuturor canalelor disponibile pentru transmiterea mesajului.
Ziua a doua, 24 aprilie, va începe cu o conferinţă intitulată Visual storyscaping: de la crearea unor reclame la crearea unor povești, de la ora 10:00, ce surprinde importanţa unei conexiuni emoţionale în crearea unui vizual, adaptarea mesajului la public, transformarea brandului într-un lovemark prin Storyscaping, precum şi exemple de branduri cu o identitate vizuală de remarcat.
Spre finalul zilei, de la ora 13 :00, în cadrul celei de-a patra conferinţe, intitulate Storyscapingul – noua strategie în construirea unui brand de success, se surprind punctual avantajele şi dezavantajele acestei strategii, povestea împărtăşită dintre brand şi consumator, efectele asupra unui brand, precum şi concluzii şi previziuni viitoare ce vizează domeniul.
În cele două zile de eveniment se vor desfășura workshopuri simultane susținute de către agenții de publicitate și companii, începând cu ora 16:00. Cei care se vor înscrie vor avea şansa de a pune în aplicare cunoştinţele acumulate în cele două zile de conferinţe şi studii de caz. Workshopurile reprezintă o parte foarte importantă a CNSC-ului, pentru că le permite participanților să lucreze sub îndrumarea profesioniştilor la realizarea unor campanii, utilizând strategii de tip Storyscaping.
Și pentru că atunci când am aflat că Andreea Toia este Project Managerul ediției de anul acesta de la CNSC, am știu cu certitudine că va fi un super eveniment. Implicarea și dorința sa de a promova excelența se vor reflecta într-o ediție curioasă, împletită cu invitați pe măsură și workshopuri antrenante. Ce ne-a spus Andreea Toia despre ediția de anul acesta a CNSC? “Studiile de caz îi aduc pe studenți mai aproape de tema congresului și îi ajută să înțeleagă cum se aplică această strategie. Workshopurile îi învață să rezolve un brief într-o manieră profesionistă și îi ajută să se adapteze la cerințele acestui domeniu. În plus, interacțiunea cu specialiștii în marketing și comunicare le alimentează pasiunea pentru domeniu și îi confruntă cu partea sa pragmatică”.
Eu una abia aștept să aflu despre storyscaping, așa că vă invit și pe voi să aplicați. Înscrierile la eveniment se realizează pe site-ul cnsc.primeromania.ro, la secţiunea Înscrieri și la adresa de email cnsc@primeromania.ro. Taxa de participare este de 40 RON pentru conferinţe şi studii de caz, iar pachetul complet, care include şi accesul la workshopuri, este de 50 RON. Indiferent de pachetul ales, taxa include accesul la petrecerea din cea de-a doua zi de eveniment şi gustarea din pauze.
Până aflu mai multe despre storyscaping, voi sigur nu scăpați fără să vă povestesc cum a fost!
Posted in Frânturi de viaţă
Într-un atmosferă plăcută și întrunind cele mai importante nume ale businessului românesc, Gala Forbes Woman a reprezentat un eveniment marcat de eleganță și rafinament. Gazda evenimentului a fost Bogdan Miu, un gentalmen veritabil care a făcut piept multelor doamne ale serii. Ionuț Bunoiu, redactor șef Forbes a deschis prima parte a evenimentului, prezentând lucrurile frumoase pe care Forbes România le desfășoară: cele 7 drepturi de revistă, printre care Forbes Life, Forbes Cars, Forbes Kids, și realizarea a mai bine de 20 de evenimente anuale.
Începutul serii ne-a lansat o provocare, prin topicul putere și influență, iar răspunsul ne-a fost oferit de cele mai influente și puternice femei. Astfel, puterea e ceva ce nu poți face fără înțelepciune, puterea vine din interior, puterea înseamnă informație, responsabilitate și mobilizare de oameni, câtă vreme influența reprezintă puterea exemplului personal, sau capacitatea de a mișca lucrurile.
Primul premiu al serii, destinat domeniului energetic este acordat Danielei Lulache, director general Nuclearelectrica. Vizibil emoționată, doamna Lulache a mulțumit echipei, care a aderat la setul de valori propus de dânsa, afirmând cu tărie că ”nimic nu se poate face de unul singur”.
Premiul pentru excelența în domeniul financiar a fost adjudecat de Antoaneta Curteanu, CEO Unicredit Leasing, care mărturisește că eforturile se recunosc în viață, prin urmare premiul câștigat. Secretul? ”Fără prudența femeilor din echipa mea nu aș fi ajuns aici”.
Premiul pentru încredere merge la Dana Ionescu, Managing Director Raiffeisen Investment. ”De multe ori te întrebi dacă merită”, însă cheia constă în pasiune.
Cristina Dobreanu a anunțat câștigătoarea premiului special grija pentru viitor ca fiind o doamnă ”care se gândește la ziua de poimâine, nu numai la ziua de mâine”, Raluca Tintoiu, CEO ING Pensii. Problematica economisirii pe termen lung reprezintă un aspect care ar trebuie să ne preocupe pe toți, iar doamna Tintoiu se pricepe foarte bine să ne asigure liniștea de mai târziu.
Premiul pentru influență în lumea artei este adjudecat de Manuela Plăpcianu, CEO Artmark, personalitate ce constituie un reper, construind artă în România. În scurtul discurs susținut, doamna Plăpcianu spunea că cercetările demonstrează faptul că 95% din businessuri după primul an eșuează. Aceștia care eșuează, sunt cei care fac lucrurile posibile pentru ceilalți. Ideea este să nu renunțăm, să ne reinventăm pentru a izbuti. Un ultim gând ”Iluzia că poate vom trăi într-un popor dependent de artă poate va deveni realitate”. Cu oameni asemenea Manuelei, cu siguranță nu suntem departe de împlinirea iluziei.
Premiul pentru cea mai influentă antreprenoare din România a fost atribuit doamnei Anca Vlad, CEO Catena. Premiul pentru transferul anului a fost primit de Sonia Năstase, Country Manager Nespresso România, care vizibil emoționată a spus: ”le mulțumesc doamnelor pentru inspirație permanentă”.
Măriuca Talpeș, CEO Intuitext a primit premiul special pentru educație, prezentându-și bucuria față de faptul că și educația este premiată. Doamna Talpeș nu a omis importanța masculină, vorbind despre puterea nespusă a femeilor datorată bărbaților din viața acestora. Rețeta unui viitor mai bun: ”emoția sufletului și multă sensibilitate face business-uri și țara asta mai bună”.
Premiul pentru debut a fost acordat Florentinei Toth, Country President Schneider Electric, care a recunoscut că se simte ca o debutantă. Frumusețea complexității a fost excelent evidențiată de aceasta: ”cum avem nevoie de ambele emisfere să funcționăm corect așa are nevoie societatea română de ambele sexe să funcționeze corect”.
Premiul pentru susținerea culturii merge la Georgiana Pogodaru, CEO Romcolor de la care am învățat că ”Visele nu au termen de expirare. La orice vârstă e posibil.”
Premiul de excelență în zona nonguvernamentală Gabriela Alexandrescu, președinte executiv ”Salvați Copii”. Premiul celebrează totodată și împlinirea unui sfert de secol de existentă a organizației, care de-a lungul timpului a ajutat peste 1 milion de copii. Doamna Alexandrescu se luptă în continuare pentru copii României, desfășurând proiecte de perspectivă. Unul dintre ele îl reprezintă mărirea alocației de la 42 de lei, la aproape 42 de euro, mai precis 200 de lei.
Premiul pentru comunicare îi revine Danielei Nicola, iar cel pentru contribuția la recunoașterea internațională producătoarei Ada Solomon, pentru filme precum ”Aferim”, ”Poziția copilului”, ”Medalia de onoare”. Ada a povestit despre respectul pe care o femeie trebuie să îl primească, lecție învățată de la tatăl său, al cărui principiu era: ”la mine acasă eu hotărăsc și nevastă-mea decide”.
Seara a fost încheiată cu un concert susținut de Colors in Stereo și cum bine spunea Bogdan Miu ”viața fără bărbați ar fi mono; și nu e bine să fie mono, e bine să fie stereo”.
Un eveniment în care marile femei ale leadershipului românesc au fost sărbătorite și au sărbătorit. O gală cu ușile închise presei, dar cu inimile deschise larg. Leadershipul feminin are nevoie de modele, iar doamnele premiate de Forbes România reprezintă adevărate etaloane în domeniile în care activează. O seară a inspirației. O seară a eleganței la superlativ.
Posted in Frânturi de viaţă
Săptămâna trecută am experimentat participarea la una dintre cele mai de dorit evenimente ale anului: conferința de business feminin ”The Woman”, care a reunit nume importante ale leadershipului românesc. Am înțeles o dată în plus importanța viziunii și cum bine spunea Henry Ford ”Viziunea fără acțiune e doar…halucinație”.
Ziua a început cu Amalia Sterescu, care a discutat despre noi, femeile. ”Leadership is gender blind” , iar femeile sunt lideri veritabili, fără a pune semnul de mai mic sau mai mare între ele și ramura masculină.
În primul panel al zilei Doina Costache, Head of Branding la Google Romania a vorbit despre leadership feminin și despre greșelile pe care le poți face ca lider. A nu-ți asculta pasiunile și a nu avea încredere în tine sunt greșeli pe care mulți dintre noi le facem. Succesul vine din felul în care îți motivezi viața și cariera. Da, trăim într-o epocă de grabă, dar hai să nu uităm ce ne motivează, ce ne relaxează, persoanele care ne încântă, răsfățurile pe care am uitat să ni le oferim. Cum ne vedem noi, așa ne vor vedea și ceilalți! Să nu uităm frumusețea care este în noi!
Alături de Cristina Chiriac am descoperit un business pornit din pasiune și întreținut cu pasiune: Flori de IE. Succesul reprezintă suma eșecurilor peste care reușim să trecem, așadar să nu ne lăsăm descurajate de eșecul de astăzi. El face parte din succesul de mâine.
Ultimul panel al zilei a dezvoltat ca topic: pasiune în muncă. M-am bucurat de învățăturile Amaliei Enache, ale Patriziei Panglieri și a Corinei Dobre. Am râs cu poftă împreună cu Patrizia care oferea răspunsuri care mai de care mai trăsnite. Dacă noi credem că diferența dintre Italia și România se măsoară în bani, ei bine Patrizia spune cu tărie ”eu sunt pe minus că am credite multe, numai spun câte”, acțiune urmată la sfatul bunicii ”Patrizia, să-ți faci credite ca să ai pentru ce să muncești”. Și se pare că are din plin. Având la bază multă pasiune pentru ceea ce face. Cât despre Amalia, povestește emoționată despre oamenii care au influențat-o cel mai mult, ”oamenii care nu mi-au cerut să fiu altcineva”. Cea mai mare provocare trăită vreodată? Matromonio, sare Patrizia. ”4 luni de vis, 3 luni jumătate de coșmar”.
A fost o zi plină de povești frumoase, dezvăluiri inedite, multe bunătăți, iar seara a fost încheiată cu o defilare de modă pe măsură!
Rațiunea închide ușile! Nu uita să vizezi și să te vezi frumoasă! Pentru că EȘTI!
Posted in Frânturi de viaţă
Astăzi în drum spre facultate, în autobuzul 300 era mare bairam. Un om al străzii cu o orgă mai mare ca el cânta de zor. Nu știu să încadrez stilul, era un popularo-manea, cert este că m-a surprins. Pentru că spre deosebire de mulți alții care doar stau cu mâna întinsă prezentându-mi o poveste sentimentalo-dramatică, omul ăsta făcea ceva.
După un repertoriu prelungit, omul se oprește adunând laurii creației sale. Vine la mine îngândurat și mă întreabă ”Doamna, trebuie să îmi bag perfuzie în cap?”. Îl întreb de ce, iar răspunsul mă surprinde ”Ieri m-a lovit un polițai cu sticla. Mi s-a umflat?”. Îi spun că nu, după care mă întreabă parcă așteptând o direcție. ”Doamna, tre să plătesc ca să fac școală? Ca să mă învețe cineva să cânt, la major, notele astea?”. Dincolo de poveștile alea frumoase și emoționante, i-am simțit sinceritatea din glas când îmi spunea că ieri nu a avut nimic să mănânce și că nu are familie. Cu toate astea căra după el geanta instrumentului de câteva kg bune. I-am oferit o plăcintă și a coborât din autobuz.
M-am trezit automat cu lacrimi în ochi și cu multe întrebări. Cât îmi conștientizez binecuvântările de zi cu zi? Cât mulțumesc pentru ceea ce sunt? Cât dăruiesc din ce am și altora?
Suntem prea absorbiți în a ne construi viața, și uităm să ne consultăm sufletul. Te-ai gândit ce ai tu în plus față de tânărul abandonat care trăiește pe străzi? Nimic. Doar mult har. Cât mulțumești pentru el? Aproape deloc. Crezi că meriți că ai o familie care are grijă de tine și te iubește. Crezi că ție ți se cuvine totul. De ce ești tu mai special ca alții?
Te invit să te analizezi, să îți iei momentul tu cu tine. Învață să mulțumești. Învață recunoștința. Conștientizează-ți binecuvântările. Zi de zi.
Posted in Frânturi de viaţă
Social Media Summit a întrunit specialiști din online, advertising, oameni de agenție și guru ai social media.
Ziua a fost deschisă de Mugur Păstrașcu – Managing Partner la iLeo, care ne-a învățat că viața E în altă parte. Suntem săraci. Însă supraviețuim. Asta ne face să nu facem lucrurile cum trebuie, motiv pentru care rămânem în continuare săraci.
5 idei pentru a ne îmbogăți:
1) Dacă n-ai ce spune, nu spune.
2) Conținutul original nu are nimic de a face cu conținutul bun.
3) Înlocuiește planul de conținut cu direcții de conținut!
4) Treci de la administrarea de pagini la Social Media pe bune!
5) Cresteți valoarea utilă a conținutului.
Treci la managementul unui ECOSISTEM și nu al unei platforme! Gând: schimbă-ți mindsetul! Te poți bucura de prezentarea lui Mugur aici.
Vlad Ioan Tausance sau omul din spatele campaniei lui Iohannis ne-a sugerat să gândim ca un designer, introducându-ne un concept nou ”design thinking” sau ”co-crearea”. Să învățăm să întrebăm mai mult și să nu obosim în a testa protitupuri. Fie că sunt cuvinte cheie, sau domenii e interes, testează! Poate unul din motivele campaniei reușite pe care Vlad a dus-o la finalizare cu încă 5 oameni, a fost că au lucrat ca un start-up, au reacționat rapid la orice mișcare în online și au avut încredere în comunitățile create ascultând părerile oamenilor și adaptându-se la sugestiile acestora. Gând: fiecare om este o echipă! Prezentarea lui Vlad aici.
Ziua a continua cu Alexandru Negrea care ne-a prezentat cele mai populare mesaje publicate pe Facebook în 2014. Gând: conceptul de ”evergreen content” și anume conținutul care poate fi reutilizat, mesajul care nu expiră. E trist să vezi campanii în care s-au investit sute de mii de euro pentru câteva mii de like-uri, fără să fie folosit un conținut original și relevant pentru pagina pomovată. Te invit să descoperi și tu cele mai populare mesaje publicate pe Facebook în 2014 aici.
Cristian Manafu ne-a povestit despre ”dark social” sau conținutul pe care îl sharuim cu prietenii pe mail sau WhatsApp. 69% din sharing se realizează în social media, în vreme ce 31% pe celelalte rețele (Facebook având o proporție de 23%).
Gând: ce trebuie să facă brandurile?
Cristian China-Birta a fost desemnat bloggerul no 1. din Top bloggeri cu care au colaborat agențiile în 2014.
Gând: Decalogul bloggerilor în relația cu agențiile:
1. Răspunde la mailuri
2. Cere să fii băgat în baza de date a agențiilor
3. Stabilește relația personală cu omul, nu cu agenția
4. Ințelege statutul agenției – între tine și client
5. Intră în mind-setul de business
6. Vino cu contra/propuneri
7. Vino cu propuneri
8. Livrează extra
9. Nu fii măgar
10. Las-o jos pe aia cu “am valoare, dar nu mă caută agențiile”
Raluca Duța de la Golin a prezentat mai multe campanii realizate de agenție cu bloggerii în 2014. Golin a câștigat locul 1 în top agenții cu care colaborează bloggerii și recunosc că m-am bucurat tare, mai ales că am lucrat cu ei și sunt o echipă frumoasă. Ce ne-a spus Raluca vezi aici.
Costin Cocioabă de la Refresh ne-a prezentat un raport al blogosferei românești în 2015. Se pare că 39% din bloggeri locuiesc în București, în vreme ce doar 5% în Cluj. 14% dintre cei ce scriu sunt încă studenți, iar 39% din ei deja au terminat o facultate. 99% folosesc Facebook-ul ca rețea socială, iar Instagramul în proporție de 53%. Mai multe date ale raportului găsești aici.
Dan Costea ne-a recomandat să rămânem umani, simpli, îndrăzneți, să nu încetăm să ne interesăm și să încercăm constant. Să fim strategici, să fim acolo (Real Time Marketing), să fim practici și să nu practicăm superficialitatea. Prezentarea aici.
A fost o zi plină, cu multe concepte noi, oameni faini și mult dulce. SMS este despre oamenii frumoși care vin și te inspiră, te invață și te pun la treabă!
Social Media Summit, see you in 2016!
Posted in Frânturi de viaţă
Îmi amintesc nostalgică de orele de limba română din liceu și asta pentru că reprezentau cel mai productiv timp din toată ziua petrecută la școală. Acest lucru i se datora Adelinei, profesoara de română, care de fiecare dată găsea proiecte care să ne provoace creativitatea și să ne scoată din zona de confort.
De la prezentări pe teme diverse în fața clasei urmate de emoții cumplite și de mâini transpirate, până la proiecte în care creativitatea ne era pusă la încercare. Țin minte că am lucrat împreună cu echipa mea la un basm pe care l-am transpus în versuri create de noi, și am updatat puțin povestea lui Făt Frumos și a Ilenei Cosânzeana. Prințul numai venea pe cal alb, ci pe scuter, iar Cozânzeana avea conexiune la internet, cei doi discutând pe messenger.
O Cozânzeana cu conexiune la internet
În liceu ora de română echivala cu ora de public speaking. Și tare mi-a fost de folos. Când am ajuns în primul an la facultate de comunicare, emoțiile vorbitului în fața colegilor noi parcă nu au mai reprezentat așa o dificultate.
Din acest motiv susțin inițiativa Amaliei Sterescu de a implementa public speaking-ul în școlile din România. Pentru că este atâta nevoie de el. De la prichindeii din școlile primare până la liceeni care au nevoie să cunoască să își susțină un punct de vedere în fața grupului. Vorbitul în public e vital. Indiferent că vei ajunge contabil și crezi că e nevoie doar să te pricepi la calcule, sau dacă îmbraci halatul alb. Susținerea unor idei, scurte prezentări la conferințe, sau simpla povestire a unui proiect, toate implică vorbit în public. Implică tehnici de stuctură, exerciții de respirație și de manageriere a emoțiilor. Și toate se învață.
Te invit să fii parte alături de noi în această inițiativă. Un prim pas este semnarea petiției aici prin care am demarat acest proces al schimbării.
Posted in Frânturi de viaţă
Ola amigo! Astăzi te invit să mi te alături în călătoria ce ne stă înainte, descoperind împreună savoarea Mexicului, arta culinară desăvârșită la El Torito. Restaurantul caliente din sufletul Bucureștiului are o gamă variată de produse, iar meniul bogat îți va îngreuna cu siguranță decizia. Enchiladas, buritos sau tacos? Toate arată apetisant, iar foamea se instalează automat răsfoind meniul ademenitor.
Sloganul restaurantului ”Mi casa es su casa” e adeverit de atmosfera primitoare încă de la intrare. Pereții îmbrăcați în culori vii transpun spiritul liber și dragostea cu patos a mexicanilor, iar restaurantul El Torito îți oferă o bucățică din magia Mexicului. Lămpile în forma soarelui îți luminează fața și îți îmbracă sufletul în lumina ce pătrunde timidă prin ferestrele micuțe înțesate cu flori. Pereții sunt invadați de tablourile lui Diego Riviera, serile de mariachi condimentează explozia de culori și arome din farfurie, iar în fiecare sâmbătă de la ora 20:30 te poți bucura de muzică live.
Și pentru a pătrunde în totalitate atmosfera bătrânului Mexic, ne accesorizăm cu sombreros și voie bună, cântăm la unisor cu orchestra și ne bucurăm de o fiesta autentică. De la băuturile jarritos specifice până la botanas sau gustările mexicane, detaliile construiesc un loc unic.
Terasa colorată așteaptă primăvara pentru a prinde viață și a fi invadată de sufletele calde, unite de aceași pasiune: bucătăria mexicană și atmosfera plină de zâmbet.
Restaurantul El Torito este situat pe strada Iancu Căpitanu, la nr. 30, în sector 2. Prețurile sunt normale, așadar poți consuma o porție de tacos cu legume sote la numai 23 de lei, una sopa de tortillas sau supă de pui la 13 lei, și te poți îndulci cu un desert special: bananas barachas sau banane caramelizate pentru 12 lei. Ți-am spus că de luni până vineri între orele 12 și 16 clienții se bucură de 25 % reducere? Acum ce mai aștepți? Să înceapă fiesta!
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Social Media Summit sau evenimentul la care e musai să mergi dacă vrei să fii la curent cu tot ce mișcă în zona de online, campanii și tendințe.
Evenimentul se desfășoară pe 18 februarie la Hotel Howard Johnson din București, iar ediția acestui an va viza 3 puncte de discuție. O primă sesiune care va dezbate strategiile eficiente și tendințele acestui an ”Social media, noul vector al schimbării”, o parte care va puncta implementarea campaniilor în online și contribuția bloggerilor ”Campionii social media din România”, iar ziua se va încheia cu o sesiune care va accentua impactul campaniilor de social media ”Strategii câștigătoare despre social media”.
Vor fi fi prezentate studii în exclusivitate, iar printre speakeri se numără bloggeri cu renume cum este Cristian Manafu sau Cristian China Birța. Evenimentul reunește profesioniști din domeniul digital, care ne vor împărtăși experiențele personale din agențiile în care activează. Astfel, printre invitați se numără Beata Wickbom – Senior Digital Strategist la Socialight, Vlad Ioan Tausance – Strategic Planner la People & People, Alexandru Negrea – Head of Facebook Dept la Spada, Mugur Pătrașcu – Managing Partner la iLeo, Iulian Padurariu – Marks și Costin Cocioaba – refresh.ro.
Te mai poți înscrie la eveniment până pe 13 februarie, așa că numai sta pe gânduri!
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Aseară m-am bucurat de învățăturile primite de la Andrei Dunuță și Alin Comșa la Self Trust Academy în cadrul cursului de Life Management. Un curs destinat în special managerilor, dar și celor care conștientizează nevoia gestionării corecte a celei mai importante resurse, pe care toți o primim în mod egal: timpul.
Dacă viața a înzestrat pe unii mai mult, iar pe alții mai puțin, ei bine timpul ne-a fost oferit tuturor în cantitate egală. Nu poți trișa să mai câștigi un minut în plus, nici măcar o secundă. Depinde însă de noi cum alegem să îl petrecem și în ce activități îl investim.
În mediul business și nu doar, binecunoscuta expresie ”time is money” este întâlnită frecvent, dar interpretată greșit. Timpul nu înseamnă bani. Timpul înseamnă viața. Ai atâta timp câtă viață ai și ai atâta viață cât timp ai (cum bine spunea Alin). Oprește-te din alergarea nebună și întâlnește-te cu tine. Descoperă-te și valorifică-ți timpul în ceva mai mult decât bani. În viața ta.
Cu toții lucrăm cu agende, to do list-uri, setări de obiective, planificări. Și nu-i greșit. Andrei însă m-a învățat un lucru pe cât de nou pe atât de simplu: NOT TO DO LIST-ul! Dacă tot notez fiecare activitate ce o am de făcut, cum ar fi să notez și lucrurile care nu ar trebui să le fac? Jocuri, apeluri, FB, toate acestea reprezintă surse de distragere de la planificarea inițială. Te întrebi la finalul zilei de ce nu ai bifat toate țintele fixate? Pentru că ai permis ca activitățile de pe lista de NOT TO să își facă loc în programul de MUST DO.
Alin ne-a propus 3 pași simpli pentru realizarea obiectivelor propuse. De multe ori ne fixăm activități, nu le realizăm, iar dezamăgirea se instalează ușor. Ce e de făcut?
A fost un curs util, cu multe sfaturi practice pe care de ASTĂZI am început să le aplic. Simt că îmi câștig timpul, iar asta îmi dă o energie debordantă.
În final, închei cu urarea trainerilor de la Self Trust Academy: îți doresc SĂ TRĂIEȘTI – e cea mai bună strategie de time management.
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Încă de mică îmi amintesc nostalgică de momentul magic când circul venea în oraș. Fiind dintr-un orășel de provincie, nu mă puteam bucura de un circ ”permanent”, așadar cele câteva dăți pe an reprezentau motiv de bucurie de care nu mă puteam lipsi.
Timpul a trecut și ușor am crescut, însă dragostea pentru fascinația universului colorat al circului a continuat să rămână. Cu toate acestea, agitația Bucureștiului, voluntariatul, proiectele m-au acaparat și mersul la circ s-a rărit. Fascinația nu a dispărut însă în nici un moment. A continuat să pâlpăie ușor asemenea unei lumânări cu șanse de a-și înteți flacăra puternic cât să lumineze nu doar fila de carte, cât întreaga încăpere.
A fost momentul când adolescenta venită din micuțul orășel al sudului extrem a auzit despre Cirque du Soleil și reprezentațiile acestora. De atunci am continuat să visez cu ochii deschiși la spectacolele lor, nădăjduind ca o dată în viață să ajung să văd o astfel de poveste live. Pentru că Cirque du Soleil nu este doar un show, este o experiență, o poveste a poveștilor. Și dacă te întrebi cum a început totul, ei bine istoria Cirque du Soleil porneşte în 1984, de la un grup de 20 de artişti de stradă. Astăzi compania are 4000 de angajaţi din aproape 50 de ţări şi oferă unele dintre cele mai bune spectacole de divertisment. Dacă ți-am trezit interesul, mai multe informații disponibile despre Cirque du Soleil sunt pe http://www.cirquedusoleil.com/
Și pentru că Cirque du Soleil este unic, bogat în culoare și experiență, dar mai ales de fiecare dată altul, reinventat și cu alte povești de împărțășit, următorul turneu al acestora este Quidam, care se va desfășura în București, la Romexpo, în perioada 29 ianuarie – 1 februarie. Mai multe detalii oficiale le puteti afla de aici (click).
Spectacolul Quidam, cel care vine la Bucureşti, o are în prim-plan pe tânăra Zoé, care se plictiseşte, iar părinţii ei nu fac decât s-o ignore. Viaţa ei îşi pierde orice sens, iar în încercarea de a umple golul din existenţa sa, alunecă într-o lume imaginară, numită lumea Quidam. Acolo întâlneşte tot felul de personaje interesante.
Cirque du Soleil. Spectacole de lumini, culoare, dar mai ales curaj. Curajul unor profesioniști care înfruntă legea gravitației, aruncându-se cu încredere în brațele vântului pentru a fi strânși într-o îmbrățișare tăcută. O experiență de trăit cel puțin o dată în viață. Pardon, de mai multe ori. De câte ori se poate! Musai: de trăit, de respirat, de mers!
Pentru spectacolului Quidam, biletele au preturi cuprinse intre 105 lei si 500 lei (VIP) iar programul de desfasurare este:
Program (29 ianuarie – 1 februarie 2015)
Joi, 29 ianuarie, orele 20:00
Vineri, 30 ianuarie, orele 20:00
Sâmbătă, 31 ianuarie, orele 16:00 și 20:00
Duminică, 1 februarie, orele 13:00 şi 17:00
Posted in Frânturi de viaţă
Nevoia unui spațiu personal se diminuează treptat atunci când trăiești într-o metropolă ca Bucureștiul. Conform specialiștilor, există patru spații:
Zilele trecute pe seară eram în metrou și era o mega înghesuială. Este evident că atunci când stai ca sardinele în conservă e mai greu să te bucuri de existența unui spațiu personal, dacă nu imposibil. Cu toate astea puțin bun simț nu cred că ar strica. Dincolo de faptul că nu poți avea 45 de cm în fiecare direcție, măcar te poți bucura de intimitatea mesajelor sau a gândurilor puse în scris.
Așadar, ochii jucăuși, obosiți după o zi de birou sau pur și simplu în căutarea picanteriilor din viața necunoscutului de lângă el, se opresc rapid pe telefonul din preajma lor. Să fie lumina ecranului atât de ademenitoare? Sau monotonia propriei vieți caută cu disperare puțin divertisment? Ideea e stecă indiferent dacă scriu un mesaj, îmi planific ziua sau pur și simplu citesc o știre, simt cum ochii curioșilor îmi pătrund ecranul. Ți s-a întâmplat și ție?
Vorba bunicii e sfântă: ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Așadar, zic să respectăm puțin intimitatea sardinei de lângă noi.
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Zilele trecute o povestioară mi-a reamintit importanța plantării unor semințe corecte pentru a culege o recoltă bogată și sănătoasă. Istorisirea sună cam așa: ”Timp de patru decenii Berlinul de Est a fost controlat de comuniști, în vreme ce Berlinul de Vest a fost liber. Într-o zi,niște oameni din Berlinul de Est au luat un camion de gunoi și l-au descărcat în Berlinul de Vest. Cetățenii de aici, din Berlinul de Vest, s-ar fi putut răzbuna făcând același lucru. În schimb, ei au luat un camion încărcat cu pâine, conserve și lapte și au descărcat alimentele în Berlinul de Est, descărcându-le cu grijă. În vârful grămezii cu alimente au așezat un bilețel pe care scria: ”Fiecare oferă ce are””.
Tu ce oferi altora? Ispiri sau demoralizezi? Motivezi sau decurajezi?
De multe ori uităm un lucru simplu: gândirea noastră se materializează în fapte. O gândire negativistă va atrage cu sine neîncredere, fapte marcate de scepticism, ostilitate. Pe de altă parte, gândirea pozitivă va solidifica încrederea în forțele proprii, te va ajuta să fii o sursă de motivație pentru ceilalți și un deschizător de drumuri.
Hrănește-ți sufletul corespunzător pentru a umple hambarele inimii cu hrană sănătoasă. Plantează sămânța încrederii și vei culege roadele belșugului. Înlătură gunoaiele eșecurilor trecute și fă-ți provizii de gânduri bune.
Oferă și vei primi. Cere și ți se va da. Caută binele și îl vei găsi!
Posted in Frânturi
Revenirea pe terenul de tenis a culminat cu multă bucurie și rememorarea anilor când alergam de la un capăt al terenului la celălalt din dorința de a ajunge fiecare minge. După mult timp, week-endul acesta a fost unul cu mult sport, și mai ales cu mulți copii. Dimineața m-a găsit în compania a trei băieței de 12 ani și o fetiță de 8, cărora le-am fost partener de antrenament.
Mi-am amintit de vremea când și eu eram asemenea lor, tare emoționată când jucam cu cineva mai mare. Doream să joc cel mai bun tenis al meu, și să arăt că nu trebuie neapărat să fii mare ca să lovești bine.
A fost o zi copioasă cu multe momente amuzante, în care m-am bucurat de mișcare și de râsetele copiilor. Copii au alergat nevoie mare și totodată nu au uitat să mă alerge și pe mine.
Pofta de joacă și de sport poate deveni o dependență sănătoasă. Îți doresc să te molipsești și tu!
Posted in Frânturi
7×31+4×30+28=365 lecții.
2014 a fost un an fabulos, construit cu ajutorul oamenilor minunați pe care i-am cunoscut, a celor ce mi-au stat alături sprijinindu-mă în toate. Anul prieteniilor vechi și noi, al curajului și experiențelor inedite. Anul în care m-am bucurat de călăuzirea unor mentori extraordinari, în care am cunoscut frumusețea țării altfel, o Românie a oamenilor simpli și bogați spiritual.
În ultima zi a lui 2014, îmi scriu noile ținte pentru anul ce îmi stă în față, dar totodată nu uit de cele vechi. Uitându-mă pe rândurile scrise pe 31 decembrie 2013 mă bucur să le pot bifa ca obiective îndeplinite. La finalul lui 2013 îmi propusesem îmbunătățirea portughezei, însă am ajuns să învăț chineza, fapt ce nu poate decât să mă bucure.
Rețeta e simplă pentru 2015: învăț din greșelile trecutului, condimentez cu bucuria pentru lucrurile simple și cei de lângă mine, amestec cu zâmbet și asezonez cu dorința de a călători mai mult. Se servește cald, cu multă curiozitate și poftă de cunoaștere.
Deviza lui 2015: Vreau ”ca El să crească, iar eu să mă micșorez.”
Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru anul pe care l-am construit împreună.
Te încurajez și pe tine să îți construiești rețeta noului an, dar mai ales să nu uiți să îți fixezi deviza și obiectivele. Vei fi tare surpins să descoperi că cât de mult te ajută!
Posted in Frânturi de viaţă
Sunt născută pe 24 februarie. Coincidență sau nu, pe 24 se sărbătorește ziua îndrăgostiților pe românește. Dragobetele. Îmi place însă să cred că pe 24 serbez ziua mea și mă bucur de asta, și nu celebrez de ziua mea de naștere Dragobetele.
Am simțit nevoia acestei introduceri, întrucât sărbătoarea Crăciunului poartă semnificația nașterii Aceluia prin importanța căruia sărbătorim această importantă zi a creștinătății. Isus Hristos. Mulți am auzit de El, dar cine a fost și cu ce s-a ocupat în viața Lui greu de spus.
Oricât de mult ne plac poveștile și ocaziile numeroase de a primi cadouri și de a ne lăuda că devenim mai buni cu ocazia Crăciunului, sărbătoarea de pe 25 decembrie nu este despre asta. Nu este despre moși și cadouri lăsate pe furiș sub brad, nici despre a fi mai buni doar câteva zile pe an, sau poate despre a mânca mai mult. Este despre Acela care s-a născut, a trăit, și a murit pentru ca eu și cu tine să putem trăi. Este despre Prietenul Adevărat și despre aventura ce a început în ieslea din Beethleem pentru a continua la crucea de la Golgota. Este despre a învăța bunătatea și dărnicia zi de zi, nu doar în luna lui decembrie.
Eu de Crăciun știu pe cine sărbătoresc. Tu știi?
Posted in Amintiri din bagaje
Ultimele zile ale Târgului de Crăciun de la Sibiu spun povestea frumoasă a unui oraș care freamătă de energie și de oameni frumoși.
Orașul în care revin cu drag de fiecare dată, retăind aceași emoție a începutului. Cutremur cu pași mici străduțele pavate ale orașului, descoperind de fiecare dată o fereastră deschisă rătăcit, o usă întredeschisă, un om hoinârind obosit.
Sibiul îmbrăcat în costumul auriu de gală, pășește curajos pe scena marilor târguri de Crăciun ale Europei. Este un privilegiu și o responsabilitate totodată. Dar mai presus de titluri, este locul unde aromele de scorțișoară și portocale plutesc în aer alături de mirosul porumbului fiert, acompaniat de râsetele de joacă ale copiilor. Sibiul respiră, trăiește, simte. O face sănătos și responsabil. Cu bucurie și oameni simpli. Cu langoși și plăcinte aromate.
Piața Mare a fost invadată de căsuțe de lemn și s-a transformat într-un mare loc de joacă pentru cei mici. Trenulețul cară de zor copii dornici de aventură, mașinuțele nu întârzie să se tamponeze, iar sania moșului așteaptă ajunul pentru a decola spre casele copiilor cuminți.
Târgul s-a deschis pe data de 21 noiembrie și îl mai găsești deschis în Piața Mare până pe 26 decembrie, așadar grăbește-te să te bucuri de atmosfera magică a Sibiului de Crăciun.
Posted in Frânturi de viaţă
Sunt bucuroasă de românii mei dragi, care explodează de pasiune nebună și de energie contagioasă. Sunt mândră de ea, de țara mea frumoasă care îmi oferă în fiecare zi motive de mulțumire în ciuda peisajului de comentarii negative. Motivele de mândrie și bucurie nu pică din cer, ci sunt găsite, doar și numai dacă sunt căutate.
Ziua de 1 decembrie îmi amintește frumusețea unirii. Manifestațiile din toată țară care strâng sute de oameni, în ciuda frigului îmi transmite puterea unirii, forța de a ne strânge să ne bucurăm împreună.
Totodată este trist să văd valul de oameni și emisiuni care așteaptă tot anul ziua de 1 decembrie pentru a-și cocoța steagul la geamul din balcon sau pentru a găsi români model cu care țara se mândrește. Chiar dacă sunt emisiuni stângace, putem crește pas cu pas iubirea pentru țara noastră.
Haideți să ne mândrim cu cele trei culori în fiecare zi. Haideți să cautăm valorile autentice de lângă noi, să ne bucurăm de valoare artiștilor noștri, nu doar de 1 decembrie, ci zi de zi!
Posted in Frânturi de viaţă
Vorba lungă sărăcia multora, sau cel puțin a mea sigur. Am observat în ultima vreme un fenomen care continuă să ia amploare: prea multe vorbe și prea puține fapte.
Constat cu tristețe că România este compusă în mare parte din oratori gălăgioși, care își făuresc discursuri motivaționale, sau emoționale, după caz. Unii toarnă promisiuni, alții își trâmbitează abilitatea înnăscută de lider. Cu toții construiesc prin îmbinarea potrivită a cuvintelor, castele pline de încredere, dar care se sfărâmă la primul val de încercare.
Cuvinte a căror formă rămâne goală de conținut, pentru că vorbele iau conturul faptelor plănuite, dar nerealizate. De la promisiuni electorale, golite de adevăr până la simplele făgăduințe de zi cu zi.
Cum ar fi dacă am alege să vorbim mai puțin și să facem mai mult? Cum ar fi dacă am face ce spunem și ne-am contura cartea de vizită a unor oameni de cuvânt? Cum ar fi dacă am lăsa vorbele împachetate frumos la coș și am construi caractere veridice credibile și nu incredibile.
Hai să nu ne mai scuzăm întârzierile penibile la întâlniri, proiectele lăsate neterminate, sau amneziile intenționate. Slavă cerului că tehnologia e cu noi, programe de reminder există, agendele încă sunt pe stoc, pixuri se găsesc o grămadă. Puțină responsabilitate lipsește. Și asta se capătă doar și numai prin bun simț.
Responsabilitatea asumată valoarează mai mult decât orice scuză creată!
Posted in Frânturi, Frânturi de viaţă
O România în care atacul la persoană e condamnat și nu aplaudat. O Românie în care o persoană de etnie nu e pedepsită prin privirile arzătoare pentru că nu are aceași ”culoare” religioasă, sau aceași culoare a pielii.
Zilele trecute am văzut ”Lecția” lui Eugen Ionesco la Teatrul Național, piesă reprezentativă pentru teatrul absursului. O piesă care îmi reflectă o mică parte a peisajului românesc. Drama comică transpusă în regia lui Horațiu Mălăele reflectă limbajul ca instrument al puterii, dar totodată și imposibilitatea comunicării care treptat acumulează frustrarea exprimată în final prin actul violent.
În ultimul timp am resimțit din plin comunicarea agresivă ca element dominator, comunicarea ca armă a persuasiunii, comunicare care ne îndreaptă ușor spre incomunicare. Apar stereotipurile, omul devine acaparat de automatisme și românul ajunge să judece în necunoștință de cauză, fără a cunoaște prea mult.
Când ai zâmbit ultima oară celui mai puțin norocos ca tine? Sau mai degrabă zâmbetul a fost repede înlocuit de o privire malițioasă și o prejudecată exprimată în gânduri fugare.
Când am uitat lecțiile celor 7 ani de acasă, cum de am uitat că nu am fost învățați să urâm și să judecăm, ci să ne iubim aproapele?
Vreau să ne învățăm lecția. Lecțiile. Ale lui Ionesco, ale noastre. ”Lecția” unei Românii normale și frumoase, pe care fiecare din noi o construim zilnic.
Sursă foto: http://www.tnb.ro
Posted in Frânturi de viaţă
Oamenii sunt mâini care te îmbrățișează atunci când nimeni nu o face, care te ating ușor atunci când ai uitat ce e mângâierea, mâini care îți șterg lacrima uscată când batista nu-i îndeajuns.
Oamenii sunt mâinile părinților care ne-au ridicat la prima căzătură în încercarea noastră de a face primii pași. Mâinile bunicilor care ne-au purtat cu grijă în drumul spre școală și de a căror palmă ne-am despărțit cu greu. Mâinile iubiților sau ale iubitelor a căror mângâiere păstrează povestea tăcută a dragostei. Mâinile prietenilor care ne-au îmbrățișat atunci când tristețea ne-a inundat viața, sau ne-au felicitat când am trăit marile reușite ale noastre.
Oamenii sunt mâini aspre ale căror cute adânci trădează munca asiduă a anilor trecuți. Sau mâini cremuite, fine, care marchează un trai lipsit de griji și atenție pentru propria persoană.
Oamenii sunt mâini. Mâinile vecinei care îmi întind platoul plin de gogoși aburinde. Mâinile mătușii bolnave care imploră paharul cu apă. Mâinile copiilor dornici de a fi răsfățați în brațele pline de putere ale oamenilor mari.
Mâinile acționează. Oamenii sunt mâini, care ascund o poveste, și de care avem nevoie pentru a ne construi și contura propriul drum în pădurea cotidiană.
Oamenii sunt mâini. Sau mâinile sunt oameni cu povești.
Tu câte mâini ai?
Posted in Frânturi de viaţă
Motivarea. Sau pur și simplu lucrurile care ne dau dimineața jos din pat, persoanele care ne molipsesc cu energia lor sau momentele care ne mobilizează să fim puși pe fapte mărețe. Sau doar utile și plăcute nouă.
În societatea contemportană, unde oamenii sunt tot mai obosiți și lipsiți de pasiune și dedicare, poate fi dificil să găsești doza de motivare, necesară pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor fixate. Bun bun, păi și dacă e greu, cum o găsesc poate te întrebi? Nimic mai simplu. Totul ține de dorința din tine de a porni în căutarea motivației, de a trata întregul proces ca o excursie, asemenea celor făcute în clasele mici cu doamna învățătoare, în care din momentul plecării până la cel al întoacerii acasă era un carnaval și nicidecum o corvoadă.
De ce nu suntem motivați? Pentru că din păcate uităm să căutăm în jurul nostru motivele care să ne antreneze în lupta de fiecare zi, trăim aproape constant teama de a nu greși împletită cu comoditatea cu care ne-am deprins.
Uităm să oferim zâmbete, uităm să trăim împreună cu cei de lângă noi, uităm să dăruim cu inima și nu cu portmoneul, uităm să privim cu sufletul și nu cu ochelarii de firmă, uităm pentru că suntem ocupați, și pentru că în rutina cea de toate zilele, e greu să diversifici și să încerci ceva nou.
Te motivează momentele când eșuezi sau cele când îmbrățișezi cu mare putere succesul? Din ce îți extragi energia? Cafeaua de dimineață, oamenii dragi, agitația orașului, liniștea serii sau pur și simplu lucrurile simple care îți aduc zâmbetul și te antrenează? Poate fi orice, trebuie doar găsit.
Motivația este în tine, dar și în exteriorul tău. Caut-o astăzi, nu mâine, nu ieri; descoper-o și urmărește-i efectele. Crede-mă, ele nu vor înceta să apară!
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
Ziua de dumincă într-un București epuizat de programul birou/facultate luni-vineri, de cele mai multe ori este caracterizată de mai puțină agitație și multă liniște. Piața e în mare parte goală, iar străduțele sunt ticsite de mașini parcate regulamentar sau nu prea.
Oamenii aleg să își încarce bateriile cu un bol de popcorn în brațe sau în mallurile bucureștene. De fiecare dată când mă nimeresc duminica prin vrun mall, am impresia că a venit Crăciunul mai devreme și asta datorită agitației și a sacoșelor ce abia își fac lor în mâinile oamenilor.
Nu știu dacă soarele a zâmbit la vederea celor 14 mândri candidați, cert este că temperatura a crescut simțitor în termometru. Vremea tocmai bună de ieșit în parc, de făcut cumpărtăturile la piață, de mers la facultate sau job, și bineînțeles de votat a făcut ca oamenii să aleagă baia în lumina soarelui în cea dea doua zi a lui noiembrie.
Vremea să fie cea care a făcut să stau la o coadă considerabilă la Facultatea de Horticultură pentru a vota alături de alți zeci de oameni, sau poate campaniile bine promovate în online care punctau importanța exercitării votului i-a făcut pe oameni să renunțe la leneveala specifică duminicii?
În timp ce așteptam troleul să ajung acasă, mă întrebam dacă timpul a zburat pe aripi de zmeu și a venit ziua de luni cu agitația specifică începutului de săptămână. Zumzetul, zecile de oameni din stație, mașinile bară la bară mă fac să mă întreb: e încă duminică? Da. Duminica votului. Și a soarelui
Posted in Frânturi de viaţă
Weekend-ul acesta m-am numărat printre norocoșii care au luat parte la dineul oficial ținut în cinstea venirii în România pentru prima dată a domnului Kevin Nunnally, Vicepreședinte IBM Corp, Global. Într-o atmosferă intimă, care a reunit profesioniști și oameni de afaceri din diverse domenii, Kevin a vorbit despre principiile de integritate în afaceri, relații și echilibru personal, temă care m-a condus către o reflecție personală asupra mea și a societății în care trăiesc.
Având în spate o carieră de 31 de ani la IBM, Kevin a discutat deschis despre importanța definirii standardelor și valorilor în viață. Iar una din întrebările cheie, pe care fiecare din noi trebuie să ne-o punem cât mai devreme în călătoria vieții este: Care sunt standardele mele?
Onestitatea reprezintă o bază puternică pentru orice tip de relație, fie personală sau profesională, iar curajul de a-ți recunoaște greșeala face din tine un învingător și nicidecum un învins. Să fii o persoană de încredere, dublată de calitatea de a face lucrurile în excelență sunt virtuți care stabilesc integritatea unui lider. Iar puterea de a-i sluji pe ceilalți, întrebându-te mereu nu ce să faci pentru tine, ci cum să îi ajuți pe cei din jurul tău va defini cine ești.
Pasiunea cu care Kevin povestea toate aceste principii întărindu-le prin relatarea unor experiențe personale m-a făcut să văd în viața lui integritatea ca pe un stil de viață. Și cum bine mărturisea el însuși, integritatea este o călătorie despre cum îți construiești viața. Integritatea poate rămâne mult timp nerecunoscută de ceilalți, însă mai presus de toate, este o investiție pe termen lung în persoana ta.
Un principiu de aplicat în lupta de zi cu zi timpul: nu fi în grabă pentru a ajunge undeva, pentru că în această alergare pierzi perspectiva în viață.
La 53 de ani cu trei copii și o soție minunată, Kevin este un om de succes împlinit care mărturișește deschis că relația cu Hristos este fundamentul pentru tot ceea ce face:”să am o relație, nu o religie”.
În societatea românească îmi pare că puțini știu cu adevărat despre integritate și mai puțini sunt cei care o aplică. Integritatea e un stil de viață, care îți aparține doar ție și depinde de valorile și standardele cu care te ”hrănești”. Este o construcție ce definește traseul viitorului tău.
Tu cât de mult îți dorești să fii integru?
Posted in Frânturi de viaţă
În alergarea după un metrou și în lunga așteptare după un altul oamenii mișună ca niște furnicuțe grăbite. Fiecare își poartă cu sine povestea cuibărită în filele strânse din colțurile inimii.
Adeseori îmbulzeala sau mersul grăbit face ca unele file să fie rătăcite printre pantofii lăcuiți sau teneșii rupți. Foaia de viață ascunde eșecuri dureroase sau victorii neașteptate. Zâmbete forțate sau ochi plânși.
Pe peronul prăfuit se înghesuie povești multe. Drame sau crâmpeie de iubire, spirit melancolic captiv agitației capitalei, sau suflet agitat prizonier unui oraș boem. Unii sunt singuri, adânciți în tăcere, alții sunt însoțiți de un grup gălăgios. Unii merg gârboviți de probleme, alții pășesc țanțoș în hainele de firmă care nu le acoperă murdăria caracterului.
Pe ritmurile muzicii ascultate în căști, îmbrăcați în trening sau costum, cu ochelari sau fără, fiecare privește viața prin propriile lentile. Dacă pentu unii ziua de mâine este un viitor îndepărtat, pentru alții parcursul următorilor ani este bine planificat. Mici roboței programați pentru care neprevăzutul există doar în povestea luptei dintre Făt-Frumos și balaur.
Oamenii se grăbesc să intre în metrou, merg iute spre ocuparea unui loc, călcând cu pași greoi filele scăpate din povestea altuia. Poate a celui de lângă el, sau a celui de mult plecat.
Chipuri tinere sau ridate de urme săpate adânc în obrajii obosiți de munca anilor trecuți; gângureli de copii sau file îngălbenite de carte ce își fac loc cu greutate printre mulțimea așezată asemenea unei oștiri, umăr la umăr. Toate creeză lumea unică, colorată cu accente de gri ale metroului bucureștean.
Oameni ai poveștilor. Unii își spun fragemente din cartea lor, alții se sfiesc să își dezvăluie fața coperții. Cu toții scriu povești cu fiecare clipă scursă în clepsidra vremii. Suflete grăbite cu pași mărunți.
Posted in Amintiri din bagaje
”Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare…”
Micuța comună Ciucea, aflată la jumătatea distanței dintre Oradea și Cluj-Napoca adăpostește conacul Octavian Goga, un domeniu îmbrăcat în veșmântul tomnatic, dar dezgolit de mistere.
La fiecare pas, natura șoptește povestea celui de mult apus, dar răsărit în inima mea, din primii ani ai copilăriei, când domnul învățător ne învăța să recităm pentru serbarea de Crăciun poezia lui Goga, ”Crăciunul copiilor”.
Conacul lui Octavian Goga din Ciucea se întinde pe o suprafață considerabilă. Domeniul cuprinde o cladire castel, cu o arhitectură impresionantă, care a slujit ca locuință pentru poet și soția sa. Salonul de muzică, biblioteca și biroul acestuia sunt părți ale acestui ansablu arhitectonic. Casa Albă adăpostește o expoziție etnografică care cuprinde numeroase costume populare, din diverse zone, covoare tradiționale, dar și obiecte de ceramică.
Bisericuța din lemn, dar și mânăstirea aduc cu ele liniștea cerească, iar mausoleul păstrează cu sine istoria iubirii dintre Octavian și Venturia, văduva respectând dorința poetului de a fi înmormântat la Ciucea. 20 de ani s-a lucrat la acest mormânt funerar, a cărui construcție mărturișește valoarea celui ce a fost Octavian Goga. Casa de pe stâncă, folosită pentru agape vânătorești, alături de casa Ady și corpurile anexe întregesc ansamblul de la Ciucea.
Domeniul de la Ciucea e locul poeziei presărat cu dovezi de iubire și stropi de liniște. Locul străjuit de munți îmi înalță sufletul pe culmile stâncilor. Vântul rece șoptește.
”Îl ascult și simt sub gene
Cum o lacrimă-mi învie”.
Salonul din Casa Ady
Expoziție etnografică: traistă populară
Expoziție etnografică: costum popular
Expoziție etnografică
Mausoleu
Biserica din lemn
Biblioteca
Biroul poetului
Salonul de muzică
Poetul și soția
Dormitorul
Posted in Amintiri din bagaje
Situat în inima Transilvaniei, la 30 de km de Cluj-Napoca, pe drumul spre Baia Mare, castelul Banffy încă scrie istorie. Odinioară numit Versailles-ul Transilvaniei, ruinele castelului poartă tăcute vremurile de glorie ale domeniului Banffy.
Castelul impresionează prin arhitectura renascentistă și barocă și găzduiește numeroase evenimente de-a lungul anului: cel mai recent, ediția a XIII-a a BAROCK, Zilele Castelului Banffy de la Bonțida, ediții ale Festivalului Electric Castle, dar și proiecții de film din cadrul TIFF. În zilele înțesate de evenimente, castelul prinde viață prin demonstrații hipice, târguri de antichități, ateliere meșteșugărești tradiționale, concerte de jazz și multe alte activități culturale.
Istoria atestă existența unei reședințe nobiliare la Bonțida încă din secolul al XIV-lea, dar construcția propriu-zisă a castelului a început în 1437. De-a lungul anilor castelul a fost spital miliar, iar în perioada comunistă, clădirea era folosită ca școală de șoferi și spital pentru copii.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații naziști au ars castelul, distrugând galeria de tablouri și mobilierul. Iar în 1963, folosit ca decor pentru filmările la ”Pădurea spânzuraților”, Castelul Banffy suferă distrugeri masive provocate de un foc scăpat de sub control de scenografi.
Din păcate starea degradantă în care se află castelul a făcut ca în anul 2000 acesta să fie inclus de World Monuments Watch pe lista celor 100 Cele mai Periclitate Situri din Lume. În 1990 este declarat monument istoric iar începând cu 1999 încep lucrările de reabilitare, sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales și sub conducerea Fundației Transylvania Trust, conform căruia castelul va fi transformat în centru cultural și de specializare.
E trist să vezi o istorie bogată îngropată în nepăsarea autorităților române. Un loc unde dacă oamenii ar fi conștientizat din timp valoarea acestor așezări, poate că astăzi Castelul Banffy nu ar reprezenta doar un schelet de ruine, a căror restaurare este dificilă.
Castelul se poate vizita zilnic între orele 9-18. Un loc în care apusul oglidenște frânturi de istorie și îmbracă castelul în culori pastelate.
Posted in Picături de cultură
Fiind o fană împătimită a tenisului și o jucătoare pasionată de câte ori prind o rachetă și un teren prin zona, cărțile celor doi mari campioni ai tenisului au reprezentat tortul de ciocolată în materie de lectură.
Rivalii de pe terenul de tenis, au rămas rivali și în rândul autorilor de cărți. Pete Sampras și Andre Agassi, o generație de aur, două trasee de viață împărtășind același fir comun: tenisul de câmp.
Cartea lui Pete Sampras ”În mintea unui campion. Învățăturile unei vieți petrecute în tenis”, este împărțită în zece capitole, fiecare capitol fiind structurat în jurul anilor reprezentativi etapei descrise. Copilul Pete a fost îndrăgostit de tenis, și a luptat întreaga copilărie pentru a fi remarcat și a ajunge între primii jucători ai lumii.
Cartea surprinde cu adevărat jocul tehnic din mintea lui Pete, cum gândea fiecare meci, cum savura victoria și cum trata înfrângerile suferite. O carte pentru iubitorii tenisului, în care Pete vorbește despre arta tenisului, în termenii specifici acestuia. Cele zece capitol sunt urmate de un epilog, pentru ca în finalul cărții să avem parte de un apendice intitulat ”Despre adversarii mei ”, o scriere savuroasă, exprimând părerea personală a lui Pete asupra jocului adversarilor săi.
”Open. O autobiografie” a fost o carte citită pe nerăsuflate, deoarece Andre își expune foarte mult aspecte din viața personală. Pentru mine a fost surpinzător să descopăr că marele campion de peste ani a urât tenisul și încă într-o măsură foarte mare. Tatăl său a fost cel care și-a obligat copii să reușească în tenis, însă Andre a fost cel de care talentul a stat lipit.
Cartea cuprinde 29 de capitole evidențiind episoade din viața amoroasă, perioada petrecută la academia lui Nick Bollettieri, momentele de răzvrătire, dar și marile turnee câștigate de Andre. Această scriere explică multe din căderile și revenirile sale în circuitul masculin de tenis. Cartea creionează nefericirea copilului obligat să bată mingea pe teren, dar și povestea de dragoste cu Steffi Graf.
Doi jucători fantastici, două vieți inspiraționale. Tu pe care o alegi?
Posted in Frânturi de viaţă
Tags
În lungile plimbări în peisajele clujene, am întâlnit multe mesaje ale Ocolului Silvic care făceau apel la păstrarea curățeniei și conservarea pădurilor. Însă afișul de mai jos m-a frapat și a dar naștere unor întrebări: eu cum îmi protejez obrajii mei, ai noștri, ai țării?
Obrazul subțire cu cheltuială se ține, spunea bunica mea. Curățarea zilnică a feței, prin cumpărarea unei creme de zi reprezintă o investiție, iar fetele știu prea bine la ce mă refer. Și asta dacă mă raportez doar la cremă, lăsând la o parte geluri de curățare, măști de hidratare și alte loțiuni de protecție. De ce invetiția într-o pungă de unică folosință a devenit un lux? De ce investiția în modul cum peisajele acestei țări sunt prezentate lumii întregi a devenit o greutate?
Personal m-am bucurat cu tristețe de creația divină împletită cu cea omenească, întrucât frumusețea naturii e umbrită de petele de gunoi. Fie că vorbim de verdele pădurii, împânzit cu hârtii, pet-uri sau pungi, sau de barajele de la Mărișel și Beliș, sute de sticle și pungi plutesc pe suprafața apei.
Când a fost ultima dată când ai investit într-o pungă pentru a strânge resturile ieșirii tale la pădure? Cineva spunea că dacă ne cărăm cu sticlele pline, la întoarcere sunt mult mai ușor de cărat, că doară sunt goale. Să ne reamintim că verdele îmbărcat în gunoaie alterează haina ce o purtăm toți.
Hai ca începând de astăzi să ne protejăm obrajii. Hai ca începând de astăzi să numai facem din țara noastră coșul de gunoi pentru distracțiile de week-end.
Tu cum îți protejezi obrajii?
Posted in Amintiri din bagaje
Am pornit în călătoria spre nori cu sufletul fremătând de emoție și aparatul pregătit de atac. Drumul a fost anevoios, iar urcarea mai grea decât gândisem inițial. Serpentinele îmi amețeau stomacul, dar peisajul creionat pe malul Someșului Rece îmi trezea simțurile.
Un nene curajos s-a avântat cu barca sfidând cu îndrăzneală norii capricioși. El înțelege natura. O cunoaște. Nu se teme pentru că face parte din ea. Sunt una.
Bogăția pădurii, apa cristalină, fețele scăldate în blândețe, întinderea nelimitată a cerului au construit amintiri pline de culoare pe retina ochiului. Sufletul înlânțuit cu natura a preluat din pulsul său. Ritmul clepsidrei timpului a încetinit pentru a mă învăța să prețuiesc valoarea fiecărei clipe. Veșnicia s-a născut în stânca munților. În firul de iarbă. Dar s-a pierdut în noi.
Printe nori, e nevoie să îmi scald inima în bucuria naturii pentru a trăi clipa vieții. Îmi îmbrac sufletul cu imagini rupte din veșnicie pentru a petici dorul după munți. Munți care mă vor chema mereu să îi reîntâlnesc într-o îmbrățișare tăcută.
Traseul Cluj Napoca – Mărișel – Beliș te va face să oprești mașina de multe ori pentru a contempla natura pentru care cuvintele: ”minunat, superb, frumos” sunt prea sărace.
Colţ de răi coborât printre noi pentru a ne mângâia sufletul.
Posted in Amintiri din bagaje
Tags
Clujul se laudă pe lângă frumusețile autentice și comorile culturale, cu unicul muzeu al apei din România. Amenajat într-un cadru natural, înconjurat de zeci de hectare de livadă și verdeață, muzeul este bine păzit de natura mamă.
Pe poteca străjuită de arbuști îmbătrâniți de timp, descopăr câteva băncuțe și o poveste atipică: cuvintele sunt înlocuite de guri de canal de peste tot din lume. Coreea,Ungaria, Norvegia, Cehia, Viena, dar și frumoasa Românie, bine reprezentată, iar diferențele de cultură și mentalitate evidențiază specificul fiecărei țări.
Deviza muzeului, ”Apa este viață”, reprezintă sloganul care evidențiază conștientizarea importanței conservării apei. Zestrea muzeului e una bogată învăluită în istoria apei: fotografii, hărți, documente, utilaje și unelte, toate denotă profesionalismul celor care au ajutat la ridicarea acestui monument cultural.
Incursiunea în acest traseu al apei și uscatului m-a impresionat. Dacă inițial așteptările nu au fost mărețe, impresia de final a acumulat respect și surprindere totală față de munca unor oameni pasionați țelului propus.
Vă recomand cu drag călătoria la Muzeul Apei din Florești. Are o istorie frumoasă care așteaptă să o descoperi.
Posted in Picături de cultură
Cartea fostului președinte a Statelor Unite a reprezentat o lecție de descoperire și de viață. Am cunoscut sinceritatea unui om simplu, iar în deciziile sale am descoperit iubirea de oameni și dorința de a construi o lume mai sigură.
Cartea este structurată în 14 capitole, desemnând 14 decizii importante din viața lui George W. Bush. 1986 sau anul care avea să îi schimbe radical traiectoria vieții. Asta pentru că George decide să ia o decizie majoră: să renunțe la băutură cu ajutorul lui Hristos. Credința a fost cea care i-a transformat viața și l-a ghidat mereu în deciziile pe care le-a luat.
Am retrăit emoțiile evenimentelor din 11 septembrie, când aveam doar opt ani și stăteam cu ochii zgâiți la televizor fără să înțeleg prea multe, dar simțind drama poporului american. Am păstruns în culisele minții celui mai puternic om și am fost martoră la luptele sale în gestionarea unor decizii pe termen lung.
Războiul din Afganistan și eliberarea Irakului sunt doar câteva din episoadele creionate de autor. Pagubele dezastrului produse de uraganul Katrina, dar și lupta pentru menținerea băncilor de pe Wall-Street în ceea ce avea să fie criza financiară din 2008 sunt frânturi din viața unui om obosit de gravitatea deciziilor asumate, dar împăcat pentru pașii spre dezvoltare ai poporului American.
Momente de decizie. O carte despre putere și umilință, despre victorie și luptă. Despre America și restul lumii.
Posted in Amintiri din bagaje
Situată la 30 km de Cluj-Napoca, micuța localitate Aghireșu Fabrici este un loc uitat de oameni și tehnologie, însă nu și de mâna Pictorului Desăvârșit. Imagini rupte din pânzele marilor artiști se scaldă în bătaia vântului, mângâindu-mi privirea.
Din nefericire , nepăsarea autorităților face ca accesul la acest colț din sălbăticia naturii să fie îngreunat. Ploile au mâncat drumul, lăsând gropi adânci în urma lor, gropi care au rămas neacoperite și se măresc de la an la an.
Curajul de a pătrunde comoara naturii este răsplătit pe măsură ce mă apropii de virginitatea locului. Dunele uriași de nisip crează impresia deșertului, iar apa albastră combinată cu verdeața specifică alcătuiesc un actor gata de a fi imortalizat în sute de instantanee.
Laguna sau lacul propriu-zis este păzită cu strășnicie de pietre calcarose și tufișuri de papură. Cufundat în liniște, peștii își exprimă chemarea. Apa e caldă, bună de baie. Dar liniștea care planează mă împiedică să destram tăcerea țesută. E atât de liniște. O liniște după care tânjeam.
Laguna Albastră reprezintă locul unde tăcerea te sugrumă într-o îmbrățișare caldă. O îmbrățișare tăcută de care deja mi-e dor.
Posted in Frânturi de viaţă
Szellő sau în traducere Vânticel este o iapă de rasă pur sânge arab, alături de care am petrecut o după-amiază de septembrie încântătoare. Având conturat Clujul la picioare într-o panoramă care îți taie răsuflarea, echitația pare ingredientul unei zile reușite.
Am pășit timorată pe strada Lombului, rătăcită între străduțele Clujului. Un drum care își face loc între dealuri și nori. Locul de unde orașul își dezvăluie turlele ascunse, iar caii par desprinși din poveștile copilăriei.
Îmbrăcată într-o ținută comodă și trepidând de entuziasm, primesc ultimele indicații de la instructorul Béla. Cum să țin hățurile, cum să dau pinteni calului, cum să conduc. Lecția echitației este una completă atunci când fac analogie cu propria viață: eu conduc calul, și nu el pe mine. Și oricât pare de puternic și de nărăvaș, hățurile îl împiedică să își facă de cap. Asemenea și în viață, e important să știm că noi conducem acțiunile pe care le desfășurăm, și nu ele pe noi.
Szellő mi-a predat lecția eleganței desâvârșite și a sensibilității absolute. Ținută, atitudine, putere. Nu e loc de teamă, căci Szellő are sensor pentru frică și începe să se agite, moment care îmi pune în mișcare reflexele și îmi antrenează dorința de a conduce.
Pasiunea lui Béla se citește din entuziasmul cu care vorbește despre nebunia frumoasă începută în urmă cu doar doi ani, când a realizat că iubește prea mult caii pentru a nu face ceva mai mult. Și a făcut.
Iar dacă ajungeți prin zonă, Calarie în Cluj să fie bine punctat pe harta experiențelor voastre.
Posted in Amintiri din bagaje
La origine turneancă, stată la București și îndrăgostită iremediabil de Cluj. Zilele toamnei mă găsesc în locul drag sufletului meu, Cluj-Napoca. Orașul m-a îmbrățisat îmbrăcat în covorul auriu de frunze și scăldat în aroma de ploaie. Revin cu plăcere în locul care mă alimentează prin diversitatea culturală și măreția clădirilor, care își poartă propria istorie cu resemnare. Povestea lor așteaptă să fie șoptită și dusă mai departe. Iar eu doresc să o ascult și să o port.
Pentru că am revenit mereu cu drag și dorința de a lua orașul la pas, de data aceasta, mi-am propus să redescopăr frumusețile de dincolo de clădirile impozante, sau binecunoscutele obiective de vizitat. Am dorit să învăț din tainele ascunse ale unui Cluj plin de povești, să surprind istoria dincolo pe cuvinte a oamenilor frumoși, să mă despart de zumzetul orașului pentru a contempla timid liniștea.
Pentru că frumusețea se simte, se respiră, se trăiește. Iar eu mă bucur de frumusețea acestui oraș viu, un clasic bătrân, care pulsează energie și freamătă de povești nerostite.
În zilele ce urmează voi împărtăși cu voi povestea bogăției locurilor unei țări care are multe de dăruit.
Posted in Frânturi de viaţă
În lumea prea grăbită în care trăim , unde agitația planează la orice pas, cartea pare demodată, deși valoarea sa rămâne în eternitate pentru bogăția pe care o sedimentează în noi. Cărțile reprezintă universul tainic care păstrează între coperțile obosite de vreme povești, lecții, viață.
De ce să citim?
Pentru a însuma o comoară pe care timpul nu o va rugini, iar situațiile de viață o vor valorifica la maxim.
Pentru plăcerea de a ne pierde în noianul de vise, unde imaginația zboară pe culmi îndepărtate pentru a se întoarce mai bogată.
Pentru a descoperi frumusețea unei lumi, care fără lectură ar rămâne mult prea îngustă și lipsită de culoare.
Citește pentru tine, pentru alții, pentru sufletul tău însetat după antidotul în fața necunoașterii. Poate coperta nu este una atractivă, iar titlul nu are un magnet care să te atrgă spre el. Cu toate astea, îndrăznește să îndrăznești. Te poți afla în fața unei lecții de viață pe care o respingi, datorită unei coperte prea prăfuită de trecerea vremii. Fii un judecător aspru, nu după lectura ultimei file, ci după anii care vor trece și îți vor demonstra adevărul citit. Fii un cititor burete care absoarbe cu nesaț fiecare cuvânt, fiecare lacrimă, fiecare apus de soare.
Orice carte însoțește istoria unei povești, care așteaptă să fie purtată în desaga minții și oferită mai departe unui pelerin în căutarea a ceea ce și tu căutai cândva și ai găsit. Orice carte te pregătește pentru cărarea în viață, departe de munți, care acum îți este nevăzută. Cărțile te vor însoți în urcușul greoi al literelor dincolo de care vei zări poteca prăfuită a vieții.
Pășește cu îndrăzneală pe cărarea bătătorită de vreme, unde prin lectură, devii regizorul propriilor tale vise. Filmul împletit în mintea ta te va face să joci și rolul protagonistului, lăsându-te purtat pe aripile viselor tale din care nimeni și nimic nu te poate smulge.
Posted in Amintiri din bagaje
Tags
Odată instalat în tumultul oraşului, uităm să ne regăsim paradisul, acel loc care ne echilibrează şi ne dă puterea de a face mai mult pentru noi, pentru oameni, pentru viață. Uităm că paradisul a căror taine dorește să le descoperim încă există şi aşteaptă să fie îmbrăţişat.
Paradisul fiecăruia din noi speră să fie regăsit: poate pentru unii este sunetul valurilor sparte la mal, sau cabana care ne împrieteneşte cu muntele, casa de la ţară a bunicii sau răcoarea pădurii de la capătul oraşului.
Pentru mine, paradisul acestei veri l-am găsit la Râul Alb. Un loc care dacă pentru mulţi este anonim, pentru mine a rămas bine însemnat pe harta sufletului. Râul Alb sau descoperirea locului în care natura îmbrățișează oamenii, iar aceștia se pleacă umili în fața misterelor nedeslușite. Locul unde preţ de o săptămână natura şi-a cerut tributul: nici o liniuţă de semnal. Însă în schimbul acestuia mi-a oferit momente de bucurie deplină. Bucurie care s-a măsurat în zâmbete alături de oameni minunați și un bagaj plin de amintiri.
Râul Alb m-a învățat că viața fără tehnologie deschide începutul pentru cunoaștere. Pădurea m-a îmbrățisat fiindu-mi loc de evadare, iar hamacul m-a învăluit atunci când îmi era dor să visez. Pârâul mi-a cântat simfonia naturii, iar eu i-am cântat lui revenirea mea la el. Revenirea la bogăția simplității.
Râul Alb, Caraș-Severin. Un loc în care mai presus de orice am descoperit să descopăr.
Tu când îți descoperi paradisul?
Posted in Frânturi de viaţă
Prima zi de toamnă, prima zi de septembrie, prima zi a săptămânii, prima zi la radio.
Emoţionată tare am pornit spre sediul Radio Sud purtând în desaga minţii întrebări de tot soiul: “oare îmi va plăcea?”, “oare mă voi descurca?”, “cum va fi?”. Nelămuririle au început să îşi găsească răspuns odată cu intrarea în studio. Da, oamenii sunt minunaţi şi puşi pe treabă, iar echipa micuţă Radio Sud m-a adoptat repede.
Curioasă, am intrat în studioul plin de microfoane, unde s-au înregistrat atâtea emisiuni dragi copilăriei mele. Am fost surprinsă să descopăr un studio micuţ, dar plin de povești.
Fără prea mult timp de acomodare, am fugit pe teren înarmată cu un reportofon pentru a vorbi cu locuitorii oraşului despre modernizările care au avut loc în ultimul timp. Discuţiile cu oamenii au reprezentat o provocare. Dacă unii au refuzat dialogul, alții nu s-au mai oprit din vorbă. Cert este că a fost interesant. Revenită în studio, am început lucrul la intro pentru știre, am înregistrat, am tăiat, am lucrat, am învățat.
Prima zi s-a sfârșit. Aventura continuă…
Posted in Frânturi de viaţă
Casa bunicii sau locul copilăriei îmbătat de mirosul plăcintei cu mere şi scorţişoară. Locul unde năzbâtiile pedepsite acasă de părinţi, erau permise cu blândeţe de bunica. Locul unde fructele proaspăt culese din livada de lângă casă aveau gustul autentic de odată.
După multă vreme, am revenit pe drumurile prăfuite de ţară. Am regăsit uliţa copilăriei, unde fugăream căţelul vecinilor şi legam prietenii de-o vară ce aveau să dureze o viaţă.
Livada bunicii a crescut; la fel şi eu. Fructele însă au rămas la fel de gustoase. Îmbrăcată în ia îmbătrânită de timp, am luat pulsul fructelor. Printe caişi, pruni, piersici, peri, gutui, merele sunt dornice să iasă în evidenţă. S-au rostogolit pe pământul crăpat de arşiţa soarelui şi se scaldă mândre în verdele crud al ierbii.
Între timp bunica s-a modernizat şi a migrat la oraş; casa însă a rămas. Goală, dar plină de amintirile copilăriei, casa rămâne ruptă de agitaţia contemporanului. Casa copilăriei şi livada cu amintiri rămân păstrate în memoria sufletului meu. Un loc unde m-am regăsit pe mine, descoperind frumuseţea unei naturi care pulsează de viaţă.
Posted in Frânturi de viaţă
Energia copiilor, debordandă şi molipsitoare ne va aşeza mereu pe chip un surâs nostalgic ca tribut al vremurilor de odată când şi noi am fost asemenea lor. Dincolo de diferenţe, locul de joacă din parc rămâne spaţiul egalităţilor. Fetiţă sau băiat, balansoarul este la fel şi pentru unul şi pentru celălalt, avut sau cu o situaţie mai precară, topoganul îi poartă în cârca sa pe toţi. Diversitatea este legată cu fir roşu de un scop comun: joaca.
În lumea copiilor, departe de griji şi agitaţia cotidiană, totul e colorat şi simplu. Mai ales simplu. Iar copii sunt gata să ne fie adevăraţi profesori în lecţii de viaţă. Curajul lor iese la iveală odată cu saltul în necunoscutul topoganului. Omuleţul se aruncă fără regrete, ştiind că jos mâinile protectoare ale mamei îi vor învălui. Oare nu am putea aplica şi noi această îndrăzneală ce o vedem la cei mici? Să vorbim mai puţin şi să facem mai mult. Să ne avântăm temerari în iureşul existenţial, fără a ne lăsa bântuiţi de gândul unei înfrângeri. Eşecul va veni. Dar odată cu el poate aduce perseverenţa pentru un viitor mai bun. Totul depide de cum alegem să vedem lucrurile.
Încă o lecţie învăţată de la copii: oricât s-ar certa, la finalul zilei îi găseşti tot împreună. De ce? Pentru că sufletul pur de copil e mai înţelep decât rolul nostru de om mare. Pentru că ei nu lasă resentimentele să le conducă relaţiile şi conştientizează mai bine ca noi, cei mari, nevoia de prieteni şi de iertare.
Unde au dispărut copii din noi, de altădată?
Suntem atât de maturi încât am uitat să fim copii. Să lăsăm de o parte rolul de om mare, obosit de preocupările zilnice şi să trăim viaţa prin energia nebună a unui copil, pentru care râsul e o stare naturală, şi nu un gest schiţat.
Ia-ţi timp pentru sufletul tău. Fugi în parc la locul de joacă şi priveşte. Copii vor avea multe lecţii pentru tine.
Posted in Frânturi de viaţă
Vin dintr-un orăşel micuţ, Turnu-Măgurele, judeţul Teleorman, situat la graniţa cu Bulgaria. Nu, nu este Turnu Măgurele scris pe maşinile de RATB, nu este nici Târgu Mureş, sau Drobeta Turnu-Severin. Situat în sudul extrem, şi fără o istorie prea amplă, Turnu-Măgurele este orăşelul în care lucrurile par încremenite în clepsidra timpului. Oraşul din care vrei să pleci, iar odată plecat vrei să revii. După ani, am ajuns să mă reîntorc nostalgică pentru că este locul care m-a format ca om şi care încă îmi poate oferi liniştea de care marile oraşe mă privează.
Mă aflu în capitala prăfuită a unei Românii ostenite. Am ajuns in Bucureşti trasă de facultate şi împinsă de dorul familiei. Displac Bucureştiul pentru agitaţia fiecărei zile, pentru lipsa bunului simţ şi gălăgia prezentă la orice colţ de stradă. Fie că e metrou, troleu sau stat pe bancă, oamenii se înţeleg doar dacă nivelul decibelilor este unul ridicat. Mă învoiesc însă la un compromis cu tovarăşul Bucureşti şi ajung să il iubesc pentru pastilele de cultură, pentru muzeele învăluite în istorie şi pentru oamenii minunaţi cu poveşti frumoase care schimbă faţeta marelui obosit.
Mă îndrept spre un viitor plin de incertitudini, dar nutrind speranţe mari. Încotro? Turnu-Măgurele se taie singur de pe listă, iar Bucureştiul riscă o descalificare. Cluj drag, mă primeşti la tine?
Malul bulgăresc
Parcul Central
Catedrala ortodoxă “Sfântul Haralambie”
Cătălina Ciobanu 