Vorba lungă sărăcia multora, sau cel puțin a mea sigur. Am observat în ultima vreme un fenomen care continuă să ia amploare: prea multe vorbe și prea puține fapte.
Constat cu tristețe că România este compusă în mare parte din oratori gălăgioși, care își făuresc discursuri motivaționale, sau emoționale, după caz. Unii toarnă promisiuni, alții își trâmbitează abilitatea înnăscută de lider. Cu toții construiesc prin îmbinarea potrivită a cuvintelor, castele pline de încredere, dar care se sfărâmă la primul val de încercare.
Cuvinte a căror formă rămâne goală de conținut, pentru că vorbele iau conturul faptelor plănuite, dar nerealizate. De la promisiuni electorale, golite de adevăr până la simplele făgăduințe de zi cu zi.
Cum ar fi dacă am alege să vorbim mai puțin și să facem mai mult? Cum ar fi dacă am face ce spunem și ne-am contura cartea de vizită a unor oameni de cuvânt? Cum ar fi dacă am lăsa vorbele împachetate frumos la coș și am construi caractere veridice credibile și nu incredibile.
Hai să nu ne mai scuzăm întârzierile penibile la întâlniri, proiectele lăsate neterminate, sau amneziile intenționate. Slavă cerului că tehnologia e cu noi, programe de reminder există, agendele încă sunt pe stoc, pixuri se găsesc o grămadă. Puțină responsabilitate lipsește. Și asta se capătă doar și numai prin bun simț.
Responsabilitatea asumată valoarează mai mult decât orice scuză creată!
Cătălina Ciobanu 